Au fost lansate primele cereri de proiecte pentru dezvoltarea capacitatii administrative

In data de 15 mai 2008, Autoritatea de Management pentru Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative” din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative a organizat Conferinta de lansare a cererilor de proiecte si idei de proiecte pentru Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative”.

La evenimentul care s-a desfasurat la Centrul Cultural al Ministerului Internelor si Reformei Administrative au participat peste 250 de reprezentanti ai administratiei publice locale si centrale, precum si ai mediului universitar, societatii civile si partenerilor sociali.

Scopul intalnirii, mediata de domnul Liviu Radu, Secretar de Stat pentru reforma in administratia publica a fost acela de prezentare a oportunitatilor de finantare din fondurile europene nerambursabile destinate dezvoltarii capacitatii administratiei publice din Romania.

Fondurile, a caror valoare depaseste 240 de milioane de euro, vizeaza cresterea eficientei institutiilor publice si modernizarea acestora, in vederea cresterii gradului de incredere al populatiei in administratia publica.

De asemenea, in cadrul intalnirii au fost abordate subiecte legate de modul in care vor fi depuse si implementate proiectele, modul de monitorizare al acestora, precum si aspectele financiare pentru perioada de implementare.

La discutii au mai participat domnul Stefan Ciobanu, director in cadrul Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, domnul Dan Diaconescu, director in cadrul DLAF si doamna Ruxandra Popovici, director General al Autoritatii de Management pentru Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative”.

Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative” este finantat din Fondul Social European iar beneficiarii acestui program sunt autoritatile publice locale si centrale, structurile asociative ale autoritatilor publice locale, ONG-urile cu activitate relevanta in domeniul administratiei publice si mediului academic, precum si asociatiile de dezvoltare intercomunitara.

Ghidurile Solicitantului

Sursa: Ministerul Internelor si Reformei Administrative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top