La Galati incep lucrarile la cel mai mare proiect ISPA din tara

Primarul Galatiului, Dumitru Nicolae, a anuntat ca, in cateva zile, vor incepe lucrarile de reabilitare a sistemului de apa si canalizare din municipiul resedinta de judet, prin programul ISPA, cel mai mare proiect ca valoare, circa 42 milioane de euro, din Romania.

Primele strazi pe care se vor desfasura lucrarile de reabilitare a sistemului de apa si canalizare sunt Bucurestii noi si Traian, unde vechimea conductelor de canalizare este de 100 de ani. Pentru municipiul Galati, programul ISPA are doua componente, una privind construirea unei statii de epurare a apelor uzate, iar cea de-a doua – reabilitarea retelelor de apa si canalizare.

Lucrarile vor consta in instalarea a 75 de kilometri de conducte noi de apa potabila, extinderea cu 11 kilometri a retelei de apa, pozarea in sol a 20 de kilometri de retele noi de canalizare si extinderea sistemului cu inca 14 kilometri.

In total, valoarea acestor lucrari este de 42,26 milioane de euro, dintre care Uniunea Europeana suporta suma de 13,3 milioane de euro, Consiliul Local Galati (in baza unui credit obtinut cu garantii guvernamentale) – 13,4 milioane de euro, iar de la bugetul de stat se aloca 15,4 milioane de euro. Data limita de finalizare este decembrie 2009.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top