86% din IMM-uri nu recurg la credite bancare pentru finantare

Desi firmele au nevoie de finantare, iar bancile sunt interesate sa le acorde imprumuturi, majoritatea IMM-urilor continua sa prefere autofinantarea. Firmele mici si mijlocii considera ca principalele inconveniente in accesarea unui imprumut este reprezentat de birocratie, dobanzile mari practicate de banci si lipsa de informare cu privire la produsele special adresate lor.

Datele Bancii Nationale a Romaniei arata ca doar 14% din firme apeleaza la o institutie de credit atunci cand au nevoie de bani. Pentru majoritatea covarsitoare a acestora, autofinantarea ramane principala sursa de acoperire a nevoilor din activitatea curenta, in timp ce creditarea la banca reprezinta o a doua optiune. Si mai reticente se arata companiile de talie mica atunci cand vine vorba de finantarea prin leasing.

Firmele recunosc totusi ca finantarea la banca prezinta o serie de avantaje.

Intre acestea se numara posibilitatea de urmarire a oportunitatilor de dezvoltare rapida a afacerilor, precum si obtinerea rapida a fondurilor necesare demararii investitiilor.

In schimb, ceea ce si-ar dori IMM-urile sunt oferte de pachete specifice activitatii pe care o desfasoara, adaptate mai ales specificului intrarilor si iesirilor de capital. in plus, firmele isi doresc dobanzi si comisioane mai mici si o mai buna informare din partea bancilor in ceea ce priveste oferta disponibila.

Totusi in ultimii ani s-au facut unele progrese. In 2007, creditarea pentru intreprinderile mici si mijlocii a avansat cu 69% fata de 2006, iar in primul trimestru al lui 2008 a mai castigat 13 puncte procentuale.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *