Primaria Blaj ia credit de 20 de milioane de lei, pentru obiective locale de amploare

Autoritatile din municipiul Blaj vor contracta un credit de 20 de milioane de lei, bani necesari pentru realizarea a 19 proiecte de amploare.

Folosirea doar a veniturilor proprii pentru realizarea obiectivelor de investitii s-a dovedit, de-a lungul ultimilor ani, aproape imposibila si, in consecinta, primarul Gheorghe Valentin Rotar a propus consiliului local contractarea unei linii de credit bancar de tip „bridge loan” (credit punte). Creditul poate fi disponibil pe masura efectuarii investitiilor, avand si avantajul eliminarii costurilor de neutilizare.

Imprumutul va fi rambursat din fondurile rezultate din emisiunea de valori mobiliare (obligatiuni municipale) in valoare de 20 de milioane de lei.

A fost ales acest tip de imprumut datorita perioadei mai lungi de rambursare si pentru a minimaliza costurile.

In cursul anilor 2010-2015, gradul de indatorare va inregistra cote ridicate, insa incepand cu 2016, gradul de indatorare va scadea treptat catre un nivel de aproximativ 4 %.

Ca urmare a contractarii acestui imprumut, cel putin 19 proiecte vor putea fi puse in aplicare.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top