Karoly Borbely a incurajat depunerea de proiecte finantate din fonduri structurale

Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Karoly Borbely, a sustinut in data de 12 august a.c. o conferinta de presa in cadrul careia a vorbit despre initiativa Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei de a lansa inca sapte apeluri de proiecte referitoare la fondurile structurale.

„Sumele disponibile in cadrul apelurilor lansate in acest an, mai exact pentru 8 operatiuni dintr-un total de 10, sunt de 584 milioane lei, aproximativ 165 milioane euro. Pentru administratia publica sunt disponibili 447.5 milioane lei iar pentru IMM-uri 136.5 milioane lei. Totalul fondurilor structurale gestionate in cadrul Axei III sunt de 383 milioane Euro”, a evidentiat Karoly Borbely.

Referindu-se la cele sapte apeluri de proiecte lansate recent, in valoare totala de 554,5 milioane lei, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei a precizat ca acestea se inscriu in domeniile majore de interventie 1, 2 si 3 astfel: Domeniul Major de Interventie 1, Operatiunea 1.4 – „Sustinerea conectarii unitatilor scolare la internet prin conexiuni broadband”, cu un buget de 104 milioane lei Domeniul Major de Interventie 2 „Dezvoltarea si Cresterea Eficientei Serviciilor Publice Electronice Moderne”, cu patru operatiuni lansate si un buget de 343,5 milioane lei si Domeniul Major de Interventie 3 „Dezvoltarea E-Economiei”, cu doua operatiuni lansate si un buget de 107 milioane lei.

Karoly Borbely a mai declarat ca MCTI incurajeaza depunerea de proiecte si, in vederea obtinerii unei rate bune de absorbtie ministerul promoveaza modalitatile prin care pot fi accesate fondurile structurale.

Pe de alta parte, ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei a prezentat si stadiul actual al serviciului 112. „Va pot spune ca implementarea serviciului 112 este in grafic. Acest serviciu functioneaza in tara noastra la fel de bine ca si in alte state UE. Este un subiect important si o prioritate pentru noi. De aceea monitorizam cu atentie evolutiile acestui sistem si informam periodic Comisia Europeana.

Termenul pentru ca Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta sa devina complet functional este pe la jumatatea lunii noiembrie a acestui an, in jurul datei de 15. Ne asteptam ca in data de 15 noiembrie sa putem asista la implementarea tuturor sistemelor de localizare. Pana atunci cautam solutii pentru eficientizarea la maxim a acestui serviciu prin incercarea de micsorare a numarului de apeluri false”, a spus ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei.

In alta ordine de idei, Karoly Borbely a abordat si tema privatizarii S.C.Romtelecom SA. „Intentia statului de a privatiza Romtelecom exista, insa nu am avut un mediu propice pentru o astfel de initiativa in contextul situatiei financiare proaste la nivel mondial dar si a procedurii de preluare a unui pachet de actiuni de catre Deutsche Telekom. Aceasta procedura a durat cateva luni. insa doresc sa asigur ca MCTI vegheza ca participatiunile statului la aceasta companie sa fie valorificate cat mai bine si la momentul oportun. in acest sens va pot anunta ca in aproximativ o luna si jumatate vom semna un contract cu un consultant care va pregati Romtelecom pentru listarea la bursa in cursul anului viitor”, a conchis ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *