MCTI anunta deschiderea inregistrarii pentru 6 apeluri de proiecte ale Axei III – TIC pentru sectoarele privat si public

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei anunta deschiderea inregistrarii apelului de proiecte pentru Domeniul Major de Interventie 1, Operatiunea 1.4 – „Sustinerea conectarii unitatilor scolare la internet prin conexiuni broadband” si pentru intreg Domeniul Major de Interventie 2 „Dezvoltarea si Cresterea Eficientei Serviciilor Publice Electronice Moderne”.

Inregistrarea proiectelor se poate face on-line in mod continuu, incepand cu data de 20 august 2008 ora 9.00 pana in data de 28 noiembrie 2008 ora 16.30, la adresa fonduri.mcti.ro, urmand ca in termen de 5 zile lucratoare de la inregistrarea on-line, proiectul sa fie depus la registratura MCTI, din B-dul Libertatii. Nr.14, Sector 5, Bucuresti.

Ghidurile detaliaza criteriile specifice care trebuie indeplinite de potentialii beneficiari si proiectele acestora, regulile de finantare, circuitul proiectului, modalitatea de selectie a proiectelor, procesul de contractare si implementare, precum si drepturile si obligatiile beneficiarilor.

Operatiunea 1.4 – „Sustinerea conectarii unitatilor scolare la internet prin conexiuni broadband” beneficiaza de un buget de 104 milioane lei. Beneficiarul eligibil pentru aceasta operatiune este Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului.Domeniul Major de Interventie 2 „Dezvoltarea si Cresterea Eficientei Serviciilor Publice Electronice Moderne” insumeaza un buget de 343,5 milioane lei. in cadrul acestui domeniu au fost deschise 5 operatiuni: 2.1 „Sustinerea implementarii de solutii de e-guvernare si asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”; 2.2 „Implementarea de sisteme TIC in scopul cresterii interoperabilitatii sistemelor informatice”; 2.3 ” Sustinerea implementarii de aplicatii de E-Learning”; 2.4 local si 2.4 national „Sustinerea implementarii de solutii de e-sanatate si asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”.

Beneficiari eligibili pentru operatiunile 2.1, 2.3 sunt autoritati ale administratiei publice locale si unitatile administrativ teritoriale, institutii publice ce functioneaza la nivel local, asociatii de dezvoltare intercomunitara, autoritatile administratiei publice centrale, institutii publice ce functioneaza la nivel central, parteneriate intre autoritati publice centrale sau/si institutii publice ce functioneaza la nivel central, biblioteci de drept public cu personalitate juridica, institutii de invatamant superior de drept public acreditate si institutiile de invatamant superior de drept public acreditate(numai pentru operatiunea 2.3), in schimb pentru operatiunea 2.4 in cazul proiectelor nationale, beneficiar eligibil este Ministerul Sanatatii Publice, iar pentru proiectele implementate la nivel local, beneficiarii eligibili sunt unitatile sanitare publice cu personalitate juridica si parteneriatele intre acestea.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top