Retelele de apa si canalizare din municipiul Botosani vor fi reabilitate

Compania Hidroconstructia va reabilita intreaga retea de apa si canalizare din municipiul Botosani, in baza unui contract incheiat cu societatea comerciala Apa Grup Botosani, a declarat presedintele Consiliului Judetean Botosani, Mihai Tabuleac.

Hidroconstructia urmeaza sa inlocuiasca, in termen de doi ani, 40 de kilometri de retea de apa si 30 de kilometri de retea de canalizare. Lucrarile executate se vor ridica la 15,6 milioane de euro.

„Contractul prevede inlocuirea unor conducte de alimentare cu apa, vechi de circa 100 de ani si chiar peste, care oricum trebuiau inlocuite, dar si extinderea retelei de canalizare in municipiul Botosani. Sunt inca anumite zone care nu beneficiaza de canalizare” – a afirmat Tabuleac.

Finantarea lucrarilor este facuta de Uniunea Europeana, in baza unui program ISPA in valoare de aproape 40 de milioane de euro, accesat de Apa Grup, operator unic de apa si canalizare in judetul Botosani. Programul mai prevede modernizarea statiilor de epurare si de tratare a apei.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *