Afaceri cu bani de la stat

Oficiul pentru IMM-uri a definitivat lista cu tinerii care vor primi fonduri nerambursabile pentru a initia o afacere.

Trei din cei patru tineri ieseni care au fost selectati de Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (OTIMMC) pentru a incepe o afacere cu bani de la stat au fost acceptati la finantare.

Dupa cum sustin reprezentantii institutiei, planurile de afaceri propuse de cei trei tineri in cadrul Programului Start vizeaza in exclusivitate domeniul serviciilor.

„Afacerile lor sunt, in linii generale, cu aplicabilitate in domeniul serviciilor de curatenie, comercializare de produse promotionale si servicii medicale. Solicitantii au varste cuprinse intre 25 si 33 de ani”, a declarat Laura Craiciu, consilier politici si programe in cadrul OTIMMC Iasi.

Aceasta a mai precizat ca unul dintre beneficiari a solicitat ajutor nerambursabil de la stat in valoare de mai putin de 10.000 lei, ceilalti doi optand pentru suma maxima prevazuta, respectiv 60.000 lei.

„Pe acestia i-am instiintat ca au ajuns in momentul in care trebuie sa isi constituie societatea comerciala. Asa ca trebuie sa aduca la noi certificatul de inregistrare de la Oficiul Registrului Comertului”, a mentionat Craiciu.

Ulterior, beneficiarii vor semna contractul de finantare si vor putea face cheltuieli pe cont propriu, banii urmand sa fie recuperati apoi in regim de decont. Potrivit normelor metodologice, solicitantii trebuie sa isi asigure din surse proprii toti banii necesari pentru implementarea proiectului, jumatate din suma fiind decontata ulterior de la stat.

Cheltuielile considerate eligibile in Programul Start includ achizitia de utilaje, echipamente sau masini de transport marfuri, insa face exceptie, de exemplu, masina personala.

Dupa ce trimit deconturile, solicitantii primesc la domiciliu vizita reprezentantilor institutiei care vor verifica modalitatea in care au fost plasati banii.

Potrivit consilierului OTIMMC, unul dintre solicitanti a fost scos din grila de evaluare intrucat din dosarul sau lipseau cateva documente.

„Inca suntem in dezbateri asupra acestui proiect. Nu am ajuns la concluzia finala, dar, de regula, daca sunt discordante in planul de afaceri sau daca lipsesc acte, atunci pica”, a motivat Craiciu.

Reprezentanta institutiei a specificat ca unul dintre cele mai importante criterii de evaluare a planurilor de afaceri vizeaza, in principal, strategia pe care o au solicitantii pe termen lung.

„Sunt foarte importante previziunile pe urmatorii ani vizavi de cum va creste afacerea. Este nevoie de asemenea de o viziune coerenta si realista fata de componenta de resurse umane pentru a identifica astfel capacitatea de absorbtie a fortei de munca in viitor”, a motivat Craiciu.

In urma cu aproximativ o saptamana, OTIMMC Iasi a suplimentat cu inca sapte locuri lista de posibili beneficiari ai fondurilor nerambursabile de la stat pentru initierea unei afaceri. Pentru a fi admisi in program, aplicantii trebuie sa aiba varsta sub 35 de ani.

Sursa: Ziarul de Iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *