Vin banii pentru gestionarea deseurilor

phare, deseuri, finantare

Cinci localitati din Regiunea Centru vor primi peste 4 milioane euro prin Programul Phare 2006 CES „Schema de investitii pentru sprijinirea initiativelor sectorului public in sectoarele prioritare de mediu”. Contractele de finantare, incheiate intre ADR Centru, beneficiar si Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, prevad o serie de imbunatatiri ale sistemului de gospodarire a deseurilor, precum si de gospodarire a apei si apelor uzate.

Un numar de 20 de proiecte au fost depuse pentru finantare pe aceasta schema de grant de catre consiliile locale din regiunea Centru.

Cele cinci proiecte eligibile spre finantare, ramase in urma evaluarii proiectelor depuse la ADR Centru, solicita 4,387,731.07 euro fonduri nerambursabile, investitia totala a celor cinci consilii locale ce au depus proiectele ridicandu-se la 6,020,467.78 euro. Proiectul depus de catre Consiliul local din Cisnadie, judetul Sibiu, prevede „Extinderea retelei de canalizare: oras Cisnadie – localitatea Cisnadioara”.

In judetul Brasov doua proiecte au fost selectate spre finantare, proiectul depus de Consiliul Local al comunei Recea pentru „Sistem de colectare si transport a deseurilor menajere pe raza comunelor: Recea, Lisa, Voila” si Consiliul local Rasnov pentru proiectul ce prevede „Extindere si reabilitare retea canalizare menajera cartier Florilor si Primaverii”. Consiliul local al municipiului Sighisoara, judetul Mures, a obtinut finantare pe proiectul „Un oras mai curat pentru noi si cei care vor veni” iar Consiliul local Baia de Aries in judetul Alba pentru proiectul ce prevede „Colectarea selectiva a deseurilor menajere in orasul Baia de Aries si cinci comune limitrofe – Statie de transfer”.

„Cu totii cunoastem ca sunt probleme legate de deseurile numeroase din jurul nostru sau cu lipsa unor conditii minime pentru un trai civilizat cum este canalizarea sau a unui sistem de alimentare cu apa. Suntem bucurosi ca s-au depus atatea proiecte, dar din pacate nu au fost mai multe fonduri disponibile. Pe langa cele 5 proiecte care se vor finanta, mai sunt alte patru proiecte eligibile care sunt trecute in lista de rezerva si care, daca vor mai ramane fonduri nealocate, vor putea primi finantare. Dar pentru cei ce au obtinut finantarea par-tea cea mai grea, de implementare a proiectului , abia incepe”, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.

ADR Centru a avut disponibil pentru finantare un buget de 4.575 milioane euro, din care 3.4312 milioane l-au reprezentat fonduri Phare nerambursabile. Cererile de finantare s-au depus pana la data de 25 aprilie 2008, orele 16,00 la sediul ADR Centru.

Sursa: Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top