Facilitati pentru IMM-uri de la Alpha Bank: economisire, creditare, card

alpha bank

Alpha Bank asigura suport pentru dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii prin lansarea creditului Alpha IMMdecide, destinat companiilor cu o activitate de cel putin 2 ani si o cifra de afaceri de pana la 5 milioane euro.

Suma maxima ce poate fi imprumutata este de pana la 150.000 de euro (sau echivalentul in lei sau dolari), pe o perioada de pana la 5 ani. Produsul asigura libertate maxima clientilor, acestia putand decide singuri atat destinatia creditului cat si modalitatea de rambursare – transe lunare, trimestriale sau aleatorii. In plus, clientilor li se ofera acces gratuit la serviciul de Internet Banking Alpha Click.

Pentru creditul Alpha IMMdecide garantiile sunt flexibile: gaj pe contul curent, bilet la ordin, depozit colateral, gaj pe echipamente, gaj pe productia / marfa stocata sau vehicule, scrisori de garantie, ipoteca pe teren intravilan, ipoteca pe cladiri sau alte garantii aditionale.

Totodata, in scopul sprijinirii activitatii de zi cu zi a clientilor sai, Alpha Bank lanseaza contul curent cu dobanda de depozit Alpha IMMpremier.

Contul poate fi deschis in lei sau euro. Dobanda se calculeaza la soldul contului si se capitalizeaza lunar. Rata de dobanda se apropie de cea a unui depozit la termen, pana la 6%p.a pentru conturile in lei si pana la 2.5%p.a pentru conturile in euro. Clientii beneficiaza de dobanda pentru orice suma existenta in cont, fara o limita minima sau maxima.

Clientii Alpha IMMpremier primesc un pachet de beneficii suplimentare: acces gratuit la serviciul de Internet Banking – Alpha Click si pot opta pentru carnet de cecuri.

In plus, clientii IMM care colaboreaza cu Alpha Bank de cel putin un an si au rulaje creditoare de cel putin 30.000 euro beneficiaza de un AlphaCard IMMbussiness cu un disponibil de pana la 6000 euro. Cardul poate fi emis in lei, euro sau dolari si are o valabilitate de maxim 12 luni.

Despre Alpha Bank:

Alpha Bank a fost fondata in 1879 de catre John F. Costopoulos, care a infiintat o societate comerciala de mici dimensiuni in orasul Kalamata. In 1918 departamentul de banking al firmei „J.F. Costopoulos” a fost denumit „Bank of Kalamata”. In 1924 Banca si-a mutat sediul la Atena, si denumirea acesteia a fost schimbata in „Banque de Credit Commercial Hellenique”.

In 1947 denumirea a fost schimbata in „Commercial Credit Bank” iar in 1972 in „Credit Bank”. In martie 1994 noua denumire a fost cea de „Alpha Credit Bank”. In 1999 banca a achizitionat 51% din actiunile Bancii Ioniene. La 11 aprilie 2000 fuziunea Bancii Ioniene a fost aprobata prin absorbtie de catre Alpha Credit Bank.

Denumirea noii banci, rezultata in urma fuziunii, este Alpha Bank.

Sursa: Redactie Finantare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top