Cu doar cateva zile inaintea alegerilor prezidentiale din Statele Unite, Michael Porter, profesor la Harvard Business School, o autoritate unanim recunoscuta pe plan international in domeniul strategiilor competitive si a competitivitatii natiunilor si regiunilor, a publicat in saptamanalul Business Week un articol intitulat semnificativ: „De ce are America nevoie de o strategie economica„. Momentul ales nu e intamplator. O schimbare de administratie, mai ales una aparent radicala anuntata de previzibila victorie a lui Barack Obama, poate oferi prilejul ideal pentru a formula prioritatile strategice ale Statelor Unite plecand de la avantajele competitive care trebuie consolidate si de la intelegerea slabiciunilor care ameninta prosperitatea tarii.
Cu atat mai mult e nevoie de asa ceva in actualul context international. Avem pe de o parte mutatiile majore introduse de globalizare in peisajul economic mondial, intre care se numara si ascensiunea Chinei si a Indiei, iar pe de alta, criza care a zguduit din temelii edificiul financiar international. Mai peste tot liderii politici par cuceriti de ideea dirijismului economic si arunca anatema asupra economiei de piata. In timp de stanga intelectuala, foarte influenta in mass media occidentala, redescopera aproape cu voluptate discursul de tip marxist.
O buna strategie nu trebuie doar sa enumere prioritatile, ci si ceea ce nu trebuie facut. Si evident sa identifice obstacolele. Din pacate, observa profesorul Porter, nici John McCain si nici Barack Obama nu au fost in stare sa formuleze nimic care sa semene cu o astfel de strategie coerenta. Ei s-au multumit doar sa prezinte public un numar de propuneri de politici disparate cu apel popular. Mai grav, spune el, este insa altceva. Faptul ca sistemul politic american, asa cum este el alcatuit si cum functioneaza in prezent, „aproape garanteaza absenta gandirii strategice” din aceasta perspectiva.
Discutia de mai sus este extrem de relevanta si pentru Romania ca si pentru restul planetei. Din cel putin doua motive. Primul e acela ca de ceea ce se intampla in Statele Unite, care ca pondere reprezinta o treime din totalul economiei mondiale, depind in mod esential sansele tuturor de a depasi intr-o perioada de timp rezonabila actuala criza. Miza e chiar mai mare decit pare la prima vedere. Pentru ca e in plina desfasurare e si o mare batalie ideologica intre promotorii dirijismului, de la cel moderat pana la cel cu pronuntate accente marxiste, si partizanii pietii libere. Or, victoria previzibila a lui Obama si dominatia categorica pe care foarte probabil o vor exercita democratii asupra congresului va avantaja probabil primul curent.
Problema e ca dincolo de observatiile lui Michael Porter dupa cum remarca recent The Economist, publicatie care altfel isi declara deschis sprijinul pentru candidatul democrat, Barack Obama „va fi ales mai degraba pentru ceea ce este decat pentru ceea ce va face”. „Statutul sau de star-simbol ii va fi poate util ca presedinte dar carisma nu va rezolva in mod automat nici problema sistemului de sanatate si nici criza iraniana”. In plus, linia generala pe care o va adopta noua administratie are toate sansele sa fie modelata in culise de cercurile politice, sindicale si intelectuale care favorizeaza protectionismul, mai multe reglementari, un mai mare amestec al guvernului in societate. Ceea ce inseamna ca partizanii pietii libere, ai capitalismului in general, si a unui rol restrans al statului vor fi cu atat mai mult in defensiva. In prezent este chiar de bon-ton sa te declari anti-capitalist.
Din nefericire lumea uita repede lectiile din trecut. Sistemele interventioniste din Coreea de Sud sau Tailanda nu au putut impiedica crahul economic din Asia de Sud-Est din 1997. Dupa cum, dupa ce Francois Mitterand a nationalizat, in mare parte din ratiuni ideologice, sistemul bancar francez in 1981, el a fost nevoit sa recunoasca esecul demersului sau si sa inverseze procesul. Cei care avanzeaza ideea ca birocratia de stat ar putea gestiona mai bine economia decat piata libera ignora, voit sau nu, esecurile monumentale din trecut oferite din plin de modelul sovietic, dar si de altele asemanatoare.
Pe de alta parte, observatiile lui Michael Porter legate de sistemul politic american ca o problema mai degraba decat ca o solutie pentru depasirea actualei conjuncturi economice complicate sunt cu supra-masura valabile si in cazul celui romanesc. Dezmatul populist pre-electoral la care asistam de un an de zile si mai ales din toamna e o clara dovada in acest sens. Campania electorala, care tocmai a demarat oficial dar care de fapt a inceput cu luni de zile in urma, se rezuma la o suita de promisiuni generoase pentru toata lumea, livrate pe banda rulanta dublate de incursiuni in mediul rural pentru a le da taranilor din partea candidatilor zahar, ulei sau faina in speranta ca astfel le vor castiga voturile. Cateodata si lucruri mai scumpe, dupa punga, cei avantajati fiind in mod evident cei aflati la guvernare.
Macar trecuta campanie, cea din 2004, a fost dominata de tema luptei anticoruptie si de decuplare a institutiilor statului de puterea politica. Anul acesta nu exista nimic de acest gen. Nicio idee majora nu domina discursul public. Partidele politice in special par incapabile sa genereze altceva decat discursuri previzibile si mediocre. Intr-o perioada critica in care deciziile ce vor fi luate de viitorul guvern vor avea efecte pe cursa lunga. Pentru ca nu trebuie sa fii un mare economist pentru a intelege ca mai ales in perioada dificila care va urma, a carui durata e de altfel extrem de greu de estimat, izul de prosperitate de care ne-am bucurat in ultimii ani risca sa se evaporeze imediat daca Romania nu va fi in stare sa identifice, sa consolideze si sa exploateze cateva avantaje competitive.