Modernizarea Parcului Municipal din Bistrita costa 5 milioane de euro

primarie, Bistrita, reamenajare parc

Primarul municipiului Bistrita, Ovidiu Cretu, a declarat ca se va incerca accesarea unor fonduri europene imediat dupa ce Planul Urbanistic de Detaliu al parcului va fi supus discutiei, in sedinta extraordinara a Consiliului Municipal.

„Nu ne permitem sa punem 4-5 milioane de euro jos, pentru a rezolva parcul, de aceea mergem pe linia accesarii fondurilor europene”, a spus Cretu.

Edilul a precizat ca modernizarea parcului nu va insemna reducerea numarului de copaci. Potrivit lui Cretu, din numarul actual de copaci, de 1.173, aproape 170 vor fi taiati, pentru ca sunt batrani sau nu au valoare, dar, la final, parcul va avea 1.220 de arbori, pentru ca se vor amenaja noi spatii verzi. Printre copacii care vor fi sacrificati se numara si arborele cu lalele, unul dintre simbolurile Parcului Municipal, care, spune primarul, este foarte bolnav. In locul lui, insa, primarul a cerut plantarea unui nou arbore cu lalele.

Proiectul legat de Parcul Municipal din Bistrita prevede, de asemenea, crearea unei piste pentru biciclisti, a unui helesteu, modernizarea foisorului pentru fanfare, dar si mutarea statuii poetului George Cosbuc, din parc, in fata Centrului Municipal de Cultura. Ovidiu Cretu estimeaza ca, din momentul in care va fi gata licitatia pentru Parcul Municipal, lucrarile de modernizare si reamenajare vor dura minimum patru ani, timp in care parcul va putea fi utilizat doar partial.

Sursa: Portalul National de Administratie Publica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *