Programul „Rabla” in varianta ecologica, pentru case

Administratia Fondului pentru Mediu, subventie, panouri solare

La Administratia Fondului pentru Mediu 1.500 de firme de instalatii au depus documentatia de obtinere a validarii in Programul „Casa Verde”, prin care persoanele fizice sau asociatiile de locatari vor putea primi sprijin de la stat in vederea montarii de panouri solare, pompe de caldura sau alte sisteme nepoluante destinate incalzirii locuintelor si producerii de energie electrica. Valoarea maxima ce poate fi accesata este de 25.000 de lei, reprezentand o subventie de 90% din valoarea investitiei.

In ciuda faptului ca in Romania nu exista, in prezent, niciun producator de panouri solare termice sau panouri fotovoltaice care sa utilizeze lumina solara, numarul firmelor interesate sa intre in program este extrem de ridicat. O parte din banii proveniti din taxa de poluare auto, care este in cadere libera in ultima perioada, vor fi redirectionati de Administratia Fondului pentru Mediu catre Programul „Casa Verde”, care va debuta din data de 5 ianuarie 2009.

Concret, un proprietar de locuinta, sau chiar o asociatie de locatari, va beneficia de un ajutor de stat care acopera 90% din valoarea investitiei, dar nu mai mult de 25.000 de lei, in conditiile in care pretul unui panou solar instalat poate varia intre 2.000 si 4.000 de euro.

Mai multe detalii: www.sfin.ro

Sursa: Saptamana Financiara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *