Strategia (sub)finanțării cercetării științifice

· Politica jumătății de procent din PIB pentru cercetare

· Producţia ştiinţifică exprimată în articole publicate la un milion de locuitori, de cca 8 ori mai mică faţă de media europeană

· Strategia Fiscal-bugetară stabilește numărul anual de …articole ISI ce vor fi publicate

· Optimism exagerat: intrarea a două universităţi româneşti în clasamentul Shanghai (Top 500), în următorii doi ani

· Piedici: Blocarea schemelor de personal din instituțiile de cercetare și învățământ și anularea plății sporului de doctorat  

In ultima perioadă constatăm că cercetarea științifică autohtonă este abordată frontal în zeci de programe și strategii, precum și în felurite analize și bilanțuri. Din toate acestea, două suferințe, strâns legate între ele, transpar cu claritate: subfinanțarea domeniului, reflectată atât prin comparaţie cu alte ţări cât şi faţă de cerinţele existente, și (ne)performanțele aferente. Să ne amintim că angajamentul asumat în cursul negocierilor de aderare la UE a fost „realizarea unei finanţări adecvate a sistemului de cercetare, cu atingerea unui nivel al cheltuielilor de cca 1% din PIB în anul 2007”. Deși ulterior au fost elaborate și puse în aplicare macrodocumente cum sunt Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare ori Planul Naţional CDI, ambele pentru 2007-2013, înfăptuirile au întârziat să apară pentru anii deja scurși. Raportul dintre cheltuielile totale de cercetare-dezvoltare şi produsul intern brut în anul 2009 a înregistrat o pondere de 0,48%, comparativ cu 0,58% în anul 2008. Cheltuiala suportată direct din fondurile publice deţine o pondere în produsul intern brut de 0,26% în anul 2009, faţă de 0,41% în anul 2008. Producţia ştiinţifică exprimată în articole publicate la un milion de locuitori, care era până la aderare de cca 8 ori mai mică în România faţă de media EU (15) şi la jumătate faţă de Lituania, nu a înregistrat creșteri notabile. Nici reducerile de personal din ultimii doi ani nu au ocolit sectorul în discuție. La sfârşitul anului trecut își desfăşurau activitatea aici 42.420 salariaţi (din care 14.916 doctori în științe), mai puțin cu 1.082 față de sfârşitul anului 2008. Date fiind acestea, pe lângă faptul că sistemul cercetării din România este complicat şi fragmentat, devine puțin probabilă atingerea unor obiective strategice de genul plasarea între primele 35 de ţări ale lumii în ceea ce priveşte publicaţiile indexate ISI” (în perioada 1995-2005 situându-ne pe locul 48) sau „creşterea ponderii doctorilor şi doctoranzilor până la peste 50% din totalitatea cercetătorilor”. Planul Naţional CDI este și mai ambițios când abordează sfera academică, stabilind drept obiectiv intrarea a două universităţi româneşti în clasamentul Shanghai (Top 500), până cel târziu în 2013. Or, după cum evoluează lucrurile pare imposibil ca vreo universitate autohtonă să acceadă în Top 500 în următorii doi ani. Un ultim document elaborat de autoritatea executivă, care face referire la cercetarea științifică, este Strategia Fiscal Bugetară pentru perioada 2011-2013. Obiectivul de bază regăsit aici este „Susţinerea recuperării decalajelor de resurse şi performanţe ale sistemului CDI din România prin dezvoltarea şi aducerea la un nivel comparabil cu UE (27) a resurselor umane şi a bazei materiale pentru cercetare, promovarea excelenţei ştiinţifice şi tehnologice, astfel încât România să avanseze de pe antepenultimul loc în UE (27) privind scorul global al inovării şi să atingă media indicatorilor calculați în acest spațiu”. Între rezultatele aşteptate se indică creşterea numărului de lucrări ştiinţifice publicate în reviste indexate în sistemul ISI cu circa 2000/an (faţă de 8.938 total număr publicaţii ISI în anul 2008) și creşterea numărului de citări în reviste ISI la 40.000 în anul 2013, faţă de 26.966 cât s-a înregistrat în anul 2008. De asemenea, se așteaptă creşterea numărului de doctori în ştiinţe la 20.000 în anul 2013, faţă de 14.228 în anul 2008, ca și sporirea numărului de cercetători la 50.000 în anul 2013, faţă de 30.864 în anul 2008. Dacă întradevăr ar avea loc și creşterea ponderii în PIB a cheltuielilor de cercetare la peste 1%, rezultatele scontate ar putea fi atinse. Numai că recesiunea și tăierile bugetare deja au frânat serios ascensiunea domeniului la jumătatea intervalului vizat de majoritatea strategiilor (2008-2013). Adăugăm aici și efectele blocării schemelor de personal din instituțiile de cercetare și învățământ din sectorul public (pentru al doilea an) și anularea plății sporului de doctorat pentru profesori și cercetători. Dealtfel oricine poate trage concluzia că aceste două măsuri contravin flagrant unor ținte strategice – stabilite de același macrodecident – precum Creşterea atractivităţii carierei în cercetare, în special pentru absolvenţii universitari eminenţi” ori „Atragerea cercetătorilor români performanţi din străinătate”.

About Ionel Bostan

Ionel Bostan este publicist şi prozator – membru al Uniunii Scriitorilor (USR) şi Asociaţiei Jurnaliştilor din România (AJR). N.21 februarie 1962, Giurgeşti-Tg.Frumos, judeţul Iaşi. Studiază Economia şi Dreptul la Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi. Profesor universitar din anul 2002.