Sub semnul lui Zamolxis

„Daca vezi ca ai aceeasi parere cu majoritatea, ceva nu este in ordine.” (Mark Twain)

In studiul civilizatiilor, cu spiritualitatile lor, analiza complexa a arhitecturii sacre poate compensa chiar absenta izvoarelor scrise. De multe ori, ele chiar povestesc istorii diferite de cele cuprinse in manuale. De aceste lucruri ne asigura Diana Bugajewski, in lucrarea Sub semnul lui Zamolxis, Editura Artemis, Bucuresti, 2010, in care analizeaza spiritualitatea anticilor si originea popoarelor latine, inclusiv religia dacilor, citita prin simboluri.

Rezultatul cercetarii este in primul rind schimbarea unor convingeri considerate astazi drept adevaruri istorice indubitabile, cum ar fi:

– Dacii nu sint autohtonii zonei carpato-danubiene. Ei au fost cuceritori de origine indo-europeana, de religie si limba asiatica, si s-au stabilit aici undeva pe la mijlocul mileniului al II-lea i.H., peste o populatie autohtona;

– Nu toti indo-europenii au vorbit limbi indo-europene, multi preluind, in timp, limba populatiilor majoritare cucerite;

– Toti indo-europenii, printre care si dacii, aveau aceeasi religie a naturii, la care nu au renuntat nici dupa sedentarizare. Aceasta religie, in aparenta politeista, era, de fapt, monoteista, propovaduind nemurirea sufletului si e mai cunoscuta astazi sub sintagma de „cult al misterelor”, al naturii si fertilitatii. Din aceasta religie, crede autoarea, se trag toate religiile moderne;

– Latinii nu sint indo-europeni, ci autohtoni ai Europei, desi latina s-a format sub influenta limbilor indo-europene. Ei nu au fost asimilati de catre indo-europeni, ci au supravietuit prin religie si prin limba pina in era crestina;

– Prin urmare, stramosii romanilor nu sint numai geto-dacii, ci si populatia latina autohtona din zona carpato-danubiana, a carora limba (latino-romana) se vorbeste pe un teritoriu mult mai vast decit cel al spatiului romanesc actual.

– In ce priveste religia, cultul misterelor, datind din preistorie, a supravietuit pina astazi, adeptii lui traind si in zilele noastre, raspinditi pe toate continentele.

Lucrarea de fata, pretinde autoarea, se bazeaza, cu mici exceptii, pe analiza scrierilor antice si pe studiul religiilor, ca factor determinant al formarii si evolutiei civilizatiilor. Religia misterelor se aseamana unui puzzle ce poate fi inteles doar din reprezentarea intregului, in mod logic. De aceea impartirea istoriei in epoci si studierea lor separata nu ne ajuta. Autoarea e arhitecta si se bazeaza mult pe studiul simbolurilor continute de ramasitele arheologice. Aceasta si pentru ca, de multe ori, textele originale nu doar ca lipsesc, dar au fost inlocuite cu date si informatii gresite.

Numai intelegerea spiritualitatii dacilor, considera autoarea, poate sa ne ajute sa intelegem formarea poporului roman. Prin aceasta cercetare, vestigii ca Forumul si Columna lui Traian, ca si alte opere de arhitectura, capata semnificatii noi, mult diferite de interpretarile cunoscute. Asta deoarece istoricii au laicizat trecutul, arhitectura cultica nefiind cercetata niciodata sub aspect teologic, apreciere ce cred ca va genera multe controverse.

Conformismul si multumirea de sine a istoricilor ar fi impiedicat aflarea adevarului despre originea poporului roman, de unde o suma de rataciri. Asadar, dacii si getii nu au fost singurii nostri stramosi, lor adaugindu-li-se vechii autohtoni din regiune, latini sedentari de credinta casnica. Apoi au venit romanii, apoi au plecat romanii, dar cei reprezentind fondul autohton au ramas la vetrele lor si linga mormintele stramosilor lor zeificati. Asa s-ar explica formarea si raspindirea limbii romane, ca si existenta satelor genealogice semnalate de catre Nicolae Iorga.

Decoratiunile artei traditionale romanesti sint simboluri ale religiei daco-getilor, care s-au suprapus peste latinii autohtoni, dominindu-i cultural, deoarece primii stiau sa construiasca cetati, sa prelucreze metale, sa vindece boli si sa ghiceasca in stele. In plus, ei asteptau un Mintuitor, de aceea au devenit atit de repede crestini, anume un fel de gnostici. „Pentru ei, Mesia a fost Fiul Omului (ceresc), iar dreptatea, cinstea, corectitudinea, libertatea, inteligenta si, mai ales, timpul erau forme de manifestare ale Tatalui lui Iisus, zeul unic al naturii, Zamolxis” (p. 349). Forul lui Traian ar fi dedicat acestui zeu, iar Columna lui Traian ar fi, de fapt, „mormintul cu stilp” al imparatului. Aceasta credinta a misterelor s-ar fi mentinut si in era crestina, in rindurile aristocratiei, stema Moldovei, de pilda, neavind nimic de-a face cu legenda cunoscuta, ci cu cultul lui Mithras, in care se jertfeau tauri.

Iata, deci, ca nu poporul face istoria, ci „tagma jefuitorilor”, denumirea poporului, cea mai veche, rumheo, putind fi gasita pe placuta geta nr. 130, din Cronica geta a lui Dan Romalo. Cu timpul, biserica crestina, apoi comunismul ar fi sters toate aceste urme, spunindu-ne o alta poveste. In final, autoarea mai pune o serie de intrebari esentiale: Cum au disparut simultan toate scrierile despre daci, chiar si cele din bibliotecile imperiului roman? De ce nu a vazut nimeni capul statuii de pe Columna lui Traian? De ce dacii vorbeau latina? De ce a ridicat Traian linga Columna si o bazilica? De ce mormintul sau nu are epitaf? De ce Decebal se sinucide in pozitia lui Mithras? De ce stilul ionic are forma coarnelor de berbec? De ce Iisus se autodenumea „Fiul Omului”? s.a.

Aceste intrebari, ca si teza sau ipoteza d-nei Diana Bugajewski, sint extrem de provocatoare si trateaza chestiuni esentiale pentru noi, cum sint nasterea si crestinarea poporului roman, formarea limbii romane s.a. Imi pare a fi, alaturi de teoria regilor intemeietori cumani, cea mai provocatoare teza din istoriografia noastra recenta, mai ales ca analiza tine mai mult de semiotica sacra, fiind bine argumentata cu imagini, simboluri, date, conexiuni logice s.a. Istoricii nostri vor trebui sa raspunda provocarii, la fel de argumentat, desigur.