Subventiile pe suprafata ar putea fi platite abia la inceputul verii

agricultura-pndr.jpg

agriculturaIn urma controalelor prin teledetectie (se bazeaza pe captarea radiatiilor electromagnetice emise de lumina data de soare si caldura emanata de pamant) realizate, anul trecut, de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) au fost sesizate un numar mare de neconformitati

Sefii APIA locale au solicitat centrului reinterpretarea datelor puse la dispozitie de compania Gauss din Timisoara, cea care a castigat contractul pentru teledetectie. Din aceasta cauza subventia pe suprafata, ce se plateste anul acesta in contul campaniei agricole din 2015, ar putea fi platita mai tarziu fata de anii anteriori, adica abia la inceputul verii.

„Situatia este similara cu cea din 2008, atunci cand APIA de abia incepuse sa faca plati catre fermieri. In general plateam subventia cel tarziu la inceputul termenului de depunere a dosarelor pentru campania anului urmator. Acum, in aceeasi perioada vom fi nevoiti sa preluam si cererile pe 2016 si sa facem si autorizatiile la plata pentru 2015”, au declarat surse pentru economica.net. Potrivit acestora, fermierii ar fi trebuit sa fie instiintati de faptul ca vor primii banii, cel mai probabil, spre finalul perioadei legale, ce se termina la 30 iunie.

„Deocamdata nu am inceput intalnirile cu fermierii pentru a clarifica situatia parcelelor. Am solicitat o noua interpretare pe anumite coduri de neconformitate. In felul acesta, numarul neconformitatilor ar fi mai redus”, a declarat pentru Emil Scurtu, director executiv APIA Bistrita.

In campania agricola 2015, fermierii beneficiaza de o plata unica pe suprafata in valoare de 77,42 de euro pe hectar. Din aceasta suma, APIA a acordat, pana la 2 decembrie 2015, cu intarziere,  un avans de 53 de euro pe hectar (in total peste 255,4 milioane de euro) unui numar de peste 602.100 de fermieri. Restul urmeaza a fi platit pana la data de 30 iunie 2016. In anii anterior, platile pentru transa a doua din SAPS incepeau prin aprilie-martie.

Plata avansului pe suprafata a fost acordata cu intarziere din cauza unor disfunctionalitati ale sistemul informatic care controleaza distributia subventiilor, angajatii APIA fiind nevoiti sa prelucreze manual o parte din cererile depuse de fermieri.

Informatii suplimentare de la Gauss
Conducerea APIA centrala sustine insa ca nu va fi vorba despre o reinterpretare a datelor, ci de faptul ca Gauss va oferi informatii suplimentare pentru ca lucrurile sa fie mai simple. „Exista probleme cu destul de multi fermieri si cu parcelele pe care le declara. La noi exista mereu aceasta problema. Interpretarea s-a facut deja, dar am solicitat Gauss date suplimentare pentru a fi folosite in follow up (etapa in care se face clarificarea cu fermierul a neconformitatilor identificate in urma controlului prin teledetectie – n.red)”, a declarat pentru directorul APIA, Nicolae Horumba. Potrivit acestuia, raportul de control al Gauss nu a fost inca introdus in Sistemul Integrat de Administrare si Control (IACS) care asigura administrarea si controlul cererilor de plata ale fermierilor, astfel ca APIA va avea date exacte despre situatia fermierilor care au declarat mai mult teren peste  o luna. „In maximum o o luna vom avea raportul”, a mai spus oficialul APIA care s-a declarat „destul de multimit” de activitatea Gauss.

La randul sau, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat saptamana trecuta, ca platile ar putea incepe pe 27 aprilie 2016. „In urma analizei pe care am avut-o cu Agentia de Plati si cu furnizorul de soft pentru modulul de plati intr-o prima faza, analizand toate cerintele care trebuie indeplinite, a fost avansata data de 27 aprilie 2016. Ulterior, discutand pe o procedura pe care ne-a impus-o Curtea de Conturi in ceea ce priveste elaborarea contractului si stabilirea exacta a detaliilor pentru realizarea modulului respectiv, am ajuns la a castiga o luna. Sper ca in martie, cel tarziu, sa incepem platile”, a explicat ministrul Agriculturii. APIA foloseste teledetectia in controale inca din 2008.

Controale la 42.000 de fermieri
Controlul prin teledetectie este o metoda moderna prin care APIA verifica daca fermierii au declarat corect sau nu suprafetele de teren pe care le cultiva si pentru care solicita subventii pe suprafata. Controlul se face pe un esantion stabilit prin analiza de risc sau prin selectie aleatoare, iar in cadrul lui parcelele declarate de catre fermieri in cererile de plata sunt verificate pe baza imaginilor satelitare. Controlul se efectueaza pe baza imaginilor multispectrale de inalta si foarte inalta rezolutie pe care s-au interpretat stadiul de vegetatie al culturilor, limitele de culturi sau parcelele si tipurile de culturi, imaginile fiind preluate in etape diferite, in lunile aprilie, mai, iunie, iulie si august. Ulterior, compania care realizeaza teledetectia, in cazul acesta Gauss SRL, trebuie sa fotointerpreteze datele, proces ce presupune identificarea si digitalizarea parcelelor realizata de fermieri in IPA –online. Practic, se determina suprafata fiecarei parcele tinand cont de limitele parcelelor din care au fost excluse suprafetele neeligibile intersectate cu schitele realizate de fermieri.

Din datele furnizate APIA in campania de control prin teledetectie, pentru anul 2015, au existat 28 site-uri (zone de control) pe intreg teritoriul Romaniei, fiecare site acoperind o suprafata de 840 kmp. Astfel, pentru cei 23.520 kmp acoperiti de imagini satelitare, au fost controlati un numar de 41.892 fermieri selectati la controlul prin teledetectie cu o suprafata solicitata la plata de 319.677 ha. Agentia sustine insa ca procedura nu a fost finalizata. „Precizam ca rezultatele controlului, asa cum au fost primite de la prestatorul care executa controlul prin teledetectie, nu sunt cele finale, deoarece, la aceasta data, se desfasoara actiunea de intalnire si clarificare cu fermierii pentru parcelele cu neconformitati si pentru care fermierii aduc clarificari. Dupa finalizarea actiunilor de clarificare cu fermierii, ca parte componenta a activitatii de  controlul prin teledetectie, conform fluxului de autorizare, se vor efectua controalele administrative in urma carora se vor genera rezultatele finale”, au declarat pentru  oficialii APIA.

Pot ramane fara subventii
Conform procedurilor, in cazul fermelor in care, in urma controlului prin teledetectiei, s-a constatat cel putin o parcela mai mica decat cea declarata, angajatii APIA realizeaza o actiunea de “follow-up”. Astfel, fermierul trebuie sa completeze un raport si sa clarifice, pe baza documentelor doveditoare ale utilizarii suprafetelor declarate, situatia exacta. Practic, are loc o  clarificare cu fermierul a neconformitatilor identificate de prestatorul care executa controlul prin teledetectie. Clarificarile se pot solutiona fie la sediul APIA, prin instrumentarea rezultatelor in controlul administrativ, fie in cazuri exceptionale, pe teren, prin realizarea controlului clasic, pentru parcelele care nu pot fi clarificate administrativ.

Instiintarea fermierilor asupra neconformitatilor constatate la controlul prin teledetectie se face de centrele judetene/locale APIA printr-o solicitare de clarificare (Notificare) prin care fermierul este invitat la CL/CJ pentru actiunea de follow-up (de urmarire a rezultatelor controlului).

Situatia este similara si in cazul in care, in urma controalelor administrative sau a controalelor in teren, se constata ca fermierul are o alta cultura decat cea declarata.

Intr-un final, in cazul in care, in urma tuturor controalelor, se constata identificarea eronata a amplasamentului parcelelor agricole declarate de fermieri sau a unor parti din aceste parcele, cat si existenta suprafetelor neeligibile intersectate cu schitele realizate de fermieri, nu se acorda plati pentru aceste suprafete. Sunt aplicate reduceri ale sprijinului acordat, care pot merge, in unele cazuri prevazute de sistemul de sanctiuni, pana la excluderea de la plata.

Sursa: Economica.net

One Reply to “Subventiile pe suprafata ar putea fi platite abia la inceputul verii”

  1. Balici Mihai spune:

    Nu ar fi mai bine pentru fermieri sa nu mai existe aceste subventii si sa coboare litrul de combustibilli la sub 1 leu ca in Rusia
    Iesim din structurile mafiote UE,NATO care ne-au adus in faliment ,ne-au adus la preturi de Austria dar salarii de Africa , nu mai platim anual 2 miliarde de euro contributia Romaniei la bugetul UE ,nationalizam toate bogatiile solului si subsolului ,alungand din tara imperialistii austrieci ,francezi ,germani ,americani , ne refacem economia distrusa prin aberatiile ce trebuie respectate de legislatia europeana favorabila tarilor bogate si ne luam soarta in maini
    Mai mult ne aliniem Rusiei d-lui Putin si vom avea combustibili la pretul sub 1 leu, gaze la fel de zece ori mai mic , avem unde sa desfacem marfa mai putin aspectuoasa dar sanatoasa la rusi ca acestia nu sunt asa pretentiosi si incheiem aceasta mascarada cu UE
    Desfiintam sutele de mii de functionari din Agentiile care gestioneaza acesti bani virtuali ,desfiintam parlamentarii romani de la Bruxell care sunt platiti din izmenele rupte ale taranului roman cu 10-20.000 de euro pe luna si care ridica mana la aprobare in parlamentul european si asa vom putea sa ne redresam sa incepem sa achitam datoria istorica de 120 de miliarde de euro si sa nu ne mai imprumutam anual de 20 de miliarde de euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top