Sursele de finantare ale afacerilor

cofinantare.jpg

1. Fondurile proprii si cele imprumutate de la persoane apropiate

Acestea reprezinta cel mai frecvent punct de plecare in cazul afacerilor mici si noi. Institutiile financiare sunt mai putin deschise – in special in perioade de instabilitate economica – firmelor aflate la inceput decat celor cu o „istorie” deja bine conturata. Aceasta decizie se bazeaza pe ratele mari de „mortalitate”? inregistrate de afacerile noi.

Fondurile proprii ofera avantajul unei sigurante mai mari – nu vor fi retrase in cazul deteriorarii situatiei financiare, ca in cazul unui credit bancar. Nu este necesara expunerea detaliata a planului de afaceri in fata unor parteneri externi, si nici aprobarea acestora pentru luarea deciziilor importante.

Aceasta sursa de finantare asigura deci flexibilitate, siguranta si independenta. Totodata, in perspectiva atragerii de surse de finantare exterioare firmei angajarea unor fonduri proprii reprezinta o garantie a motivatiei intreprinzatorului pentru asigurarea succesului afacerii.

Dezavantajele finantarii din surse proprii sunt si ele importante:

  • fondurile proprii sunt in general destul de limitate si pot frana dezvoltarea afacerii;
  • in caz de nereusita, pierderea va fi suportata in intregime de intreprinzator (sau de apropiatii sai);
  • firma va fi putin cunoscuta de institutiile financiare si va putea mai greu mobiliza fonduri in situatii speciale.

Data fiind conjunctura economica care a caracterizat evolutia economiei romanesti in perioada de tranzitie, majoritatea intreprinzatorilor nu au avut rezerve suficiente si nici nu au avut intotdeauna posibilitatea sau curajul de a apela la credite bancare.

Aproape fara exceptie, prietenii si cunoscutii au reprezentat una din cele mai importante surse de capital initial de imprumut pentru exemplele de afaceri prezentate in cadrul acestui curs.

2. Creditul bancar

Creditul bancar reprezinta o sursa principala de fonduri, in special pentru firmele mici si mijlocii. In cazul Romaniei, accesul la credit al firmelor noi sau de mici dimensiuni este mai dificil.

Avantajele creditului bancar:

  • obtinerea de fonduri suplimentare, peste cele proprii;
  • stabilirea unei relatii cu o institutie financiara cunoscuta, accesul mai usor la alte servicii furnizate de catre banca;
  • obtinerea unui credit poate functiona ca un semnal ce atesta viabilitatea afacerii in fata altor investitori potentiali;
  • in cazul anumitor forme de credit exista un grad de flexibilitate in ceea ce priveste sumele angajate, datele la care se angajeaza sumele respective, dobanzile si termenele de rambursare;
  • necesitatea de a convinge banca de viabilitatea afacerii sau simpla completare a unei cereri de creditare poate „forta” intreprinzatorul sa isi analizeze in mod obiectiv afacerea, sa obtina o imagine clara a situatiei sale financiare si un tablou al punctelor slabe, punctelor tari, oportunitatilor si amenintarilor care caracterizeaza situatia firmei.

Dezavantaje ale creditului bancar:

  • reticenta bancilor in ceea ce priveste finantarea noilor firme, banca avand nevoie de siguranta ca va primi inapoi banii acordati drept credit, in timp ce firmele nou-infiintate nu ofera aceasta garantie, din diferite motive (nu au istoric, nu au experienta, nu au foarte multe elemente care sa faca din aceste firme elemente stabile in cadrul economiei);
  • riscul de a pierde garantiile depuse sau chiar riscul de faliment in cazul nerestituirii creditului;
  • implicarea unui factor „extern” in managementul firmei, aparitia unor restrictii;
  • expunerea la riscuri noi – de exemplu riscul ratei dobanzii;
  • riscul intreruperii creditarii in cazul unor evenimente nefavorabile pentru firma.

3. Emiterea de actiuni si obligatiuni reprezinta o sursa importanta de finantare pentru firmele mari, dar sunt foarte putin accesibile firmelor aflate la inceput.

4. Programe speciale de finantare

Firmele au acces la diferite programe de finantare nerambursabile. Surse potentiale de finantare sunt programele Uniunii Europene, cele ale guvernului Romaniei, ale USAID etc.

Obtinerea unor astfel de finantari presupune:

  • informarea permanenta asupra programelor existente;
  • studierea criteriilor de eligibilitate, a documentatiei necesare, a termenelor de depunere a cererilor de finantare si a conditiilor de derulare a finantarii si de evaluare a proiectului;
  • selectarea variantelor potrivite cu profilul de activitate al firmei;
  • alcatuirea documentatiei necesare si depunerea proiectului.

Este recomandabila evaluarea riguroasa a sanselor de reusita ale cererii de finantare inainte de a o initia; pot fi astfel evitate consumuri ineficiente de timp si bani.
Este posibil ca insusi programul sa sugereze posibilitati de extindere/diversificare a activitatii firmei.

Inainte de a se angaja pe aceasta cale, intreprinzatorul va trebui sa estimeze corect efectele unei astfel de miscari strategice. Fondurile acordate in conditii teoretic avantajoase se pot dovedi o problema in cazul in care firma nu are capacitatea de a le folosi in conditiile prevazute de finantator.

In plus, intreprinzatorul trebuie sa fie constient de importanta conditiilor referitoare la contributia proprie in cadrul proiectului, precum si la eventualele garantii.

Mai mult, contractarea unui consultant pentru realizarea unei cereri de finantare este, in ea insati, a activitate care comporta o serie de riscuri: pe langa riscurile legate de confidentialitatea datelor privind firma, uneori consultantul nici nu are intentia de a realiza macar documentatia solicitata.

De obicei, persoanele care incearca asemenea actiuni se incadreaza intr-un anumit „portret robot„:

  • Se arata foarte sigure pe ele;
  • Se lauda cu relatii in institutiile care deruleaza programul de finantare;
  • Pot incerca sa obtina bani pentru ghidul solicitantului sau pentru alte documente din pachetul informativ, care sunt disponibile gratuit la sediile agentiilor si pe Internet;
  • Cer toti banii inainte: de regula, in cazul consultantei reale, se solicita o parte din bani inainte – procentual din valoarea finantarii, aproximativ 2% – si un comision de succes – de exemplu, 5% – daca proiectul e aprobat;
  • Sumele cerute variaza foarte mult de la un client la altul;
  • Pot practica preturi de dumping, foarte reduse in comparatie cu firme concurente sau, dimpotriva, pot cere foarte mult.

Citeste continuarea articolului pe Plandeafacere.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top