Privind spre viitor, mulţi analişti sugerează că, vânzările cu amănuntul se vor orienta din ce în ce mai mult spre tehnologii din gama RFID (Radio Frequency Identification).
RFID reprezintă o tehnologie automatică de identificare care poate fi folosită pentru a furniza identitate electronică unui anume obiect sau element.
Un sistem RFID tipic conţine transpondere (tag-uri), cititoare, antene şi o gazdă (computer pentru procesarea datelor).
Tehnologia RFID foloseşte trei componente principale:
– un microcip cu antenă radio (numit şi tag RFID)(tag-urile pot fi grupate pe clase: clasa 1 – tag-uri de identificare (au capacităţi reduse, control al accesului asigurat opţional prin parolă), clasa a 2-a – tag-uri cu funcţionalitate ridicată (posedă memorie de capacitate ridicată, posedă un identificator cu capacitate ridicată, control al accesului pe bază de autentificare), clasa a 3-a – tag-uri semipasive (deţin sursă proprie de curent, deţin senzori), clasa a 4-a – tag-uri active (posedă capacităţi de comunicare cu alte tag-uri, capacităţi de conectare în reţea);
– un dispozitiv ce transmite şi recepţionează semnale de la aceste tag-uri RFID (numit cititor de tag-uri RFID); cititoarele se comportă ca gateway-uri (porţi de comunicare) către alte sisteme informaţionale, precum baze de date ce furnizează date indexate / cititoarele trebuie să se coordoneze pe nivele multiple pentru a se evita interferenţele dintre transmisii diverse / cititoarele trebuie să aibă capacitatea de a distribui datele mai departe către sursele potrivite;
– mediul hardware şi software care permite ca informaţii utile să poată fi derivate din interacţiunea dintre tag-uri şi cititoare.
