Si cu Schengen si fara de Schengen, anume fara a ajunge sa facem inca parte din acest spatiu fara frontiere interne, viata romanilor pare sa ramana la fel. Cumva impietrita in vechile cutume, ezitari murmuratoare sau opace imobilisme. Simtul comun a resimtit sau a presimtit toata istoria aceasta, mai degraba, cu toata circumspectia de care era capabil, ca pe un episod cu previzibila amanare.
Mai tare ma ingrijoreaza insa vehementa cu care unii constanti comentatori sau chiar euro-parlamentari aproape s-au napustit asupra Frantei si, in subsidiar si a Germaniei pentru a-i reprosa ca intoarce in mod nemeritat spatele Romaniei, cand ii era acesteia lumea mai draga. Aceasta, evident in contextul in care in mod formal si la nivel tehnic, oficialii romani isi facusera cu prisosinta treaba. Este cel putin bizar cum sunt in stare sa penduleze acest gen de observatori intre atitudini aparent de nereconciliat. Ba aici se indigneaza de cvasi- disolutia (credibilitatii) institutiilor romanesti, ba nu pot accepta un refuz sau macar o amanare de la primirea unui nou statut european pentru Statul roman. Din nefericire, pana si acest tip de indignari par perorate la comanda. Sau, cel putin, imposibil de argumentat in mod sobru pana la capat.
Dintr-odata, frustrarea lor se revarsa poate nu complet neintemeiat asupra presedintelui francez, a presupusei sale „ingratitudini” – ca si cum ar fi loc de prea multa moralitate in relatiile dintre state, oricum. Apoi, dezamgirea trece usor si asupra cancelarului german, care, vezi Doamne, ar avea o atitudine usor duplicitara: cand aceasta ar jubila la primirea titlului de Doctor Honoris Causa la Cluj, cand are bruste amnezii la finalizarea procesului de pregatire pentru aderarea la Spatiul Schengen. Este macar surprinzator cum mai nimeni nu analizeaza cu adevarat si nu tine cont de pozitia de flagranta neseriozitate pe care clasa politica de la noi a transferat-o, aproape ca a branduit-o in ceea ce priveste exercitiul de administrare reala a tarii. Ca si cum, atunci cand iti alegi un partener, cu care sa mergi la bine si la rau de-acum inainte, ai putea sa o faci rupand din context o anume infirmitate morala sau psihica si ai vedea, cu ochii inchisi, numai parti revarsand de perfectionism si de euro-filie. Vadit este, pe de alta parte, faptul ca pe unii, desi atasati profund cauzei, ii afecteaza destul de mult acest gen de temporara „rejectie” a Romaniei din supa comuna europeana sau punerea in aceeasi oala cu vecinii bulgari ce par sa nu-si fi facut pana la capat treaba, cel putin la frontiera cu Grecia. In realitate, este izbitor faptul ca atat Franta, cat si Germania prefera, dupa pripita aderare din 2007, sa sufle si in iaurt si sa foloseasca momentul ca pe o subliminala presiune asupra autoritatilor romane pentru a se lua in primul rand ele insele mai in serios si apoi a inspira mai temeinic si celorlalti linistirea de care ar dori sa aiba parte la hotarele lor rasaritene. Ca si potentiali euro-cetateni activi, parca nu reusim nici acum sa ne hotaram in ce piesa jucam, in ce barca vrem sa fim, cum vrem sa fim perceputi si tratati ca natie, in ansamblu. Si mai cu seama, cum sa facem sa meritam pe deplin compania celorlalte surate europene. In context, tind sa interpretez voalata amenintare – proferata la adresa UE – cu boicotarea acordului pentru aderarea Croatiei drept una din cele mai jenante lovituri sub centura pe care multi europeni si le puteau imagina, chiar intr-o lume a tuturor tranzactionismelor posibile.
De aici, cel putin o intrebare persista: cat de balcanica este Romania sau, mai exact, cat de mult se poate pune pe seama balcanismului sau congenital din atitudinile confortabil-sovaielnice prin care ne rasfata constant „liderii nostri de opinie”? De la un punct incolo, fara sa vrei deloc sa comiti greseala de a judeca popoare in masa, incep sa te invadeze fatalmente intrebari despre cat se poate conta pe tine insuti: ca partener, ca si camarad, ca ins cat de cat responsabil. Sunt, din pacate, destul de convins, ca nimic nu s-a schimbat esential din bunavointa francezilor sau germanilor de azi referitor la tratarea Romaniei. Mingea e mai degraba in terenul nostru: vrem sa ne oblojim mai departe neintelese si atavice rani sau ne hotaram sa jucam de-adevaratelea in acest campionat, in sfarsit, cu mainile curate ?
