UE si industria isi unesc fortele pentru a investi 22 de miliarde euro in cercetare si inovare

cercetare_chimie.jpg

cercetare_chimieComisia Europeana, statele membre ale UE si industria europeana vor investi peste 22 de miliarde euro in urmatorii sapte ani in domeniul inovarii pentru sectoarele care genereaza locuri de munca de inalta calitate.

Cea mai mare parte a investitiilor are ca destinatie cinci parteneriate public-privat in ceea ce priveste medicamentele inovatoare, aeronautica, industriile ecologice, pilele de combustie si hidrogen, precum si electronica.

Aceste parteneriate de cercetare vor stimula competitivitatea industriei din UE in sectoare care furnizeaza deja peste 4 milioane de locuri de munca.

De asemenea, acestea vor gasi solutii la provocarile majore pentru societate care nu sunt solutionate suficient de rapid prin actiunea exclusiva a fortelor pietei, cum ar fi reducerea emisiilor de dioxid de carbon sau furnizarea urmatoarei generatii de antibiotice.

Pachetul propune, de asemenea, extinderea unei initiative de regrupare a investitiilor in cercetare si inovare in domeniul gestionarii traficului aerian, in sprijinul cerului unic european.

José Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, a declarat: „UE trebuie sa-si pastreze pozitia de lider in sectoarele mondiale ale tehnologiilor strategice care ofera locuri de munca de inalta calitate. Acest pachet de investitii in domeniul inovarii combina fonduri publice si private pentru a-si atinge obiectivele. Aceasta este o demonstratie perfecta a modului in care bugetul UE este un buget pentru crestere.”

In general, o propunere de investitii in valoare de 8 miliarde euro pentru urmatorul program de cercetare si inovare al UE, Orizont 2020, va asigura aproximativ 10 miliarde EUR din partea industriei si aproape 4 miliarde EUR din partea statelor membre ale UE.

Comisarul european pentru cercetare, inovare si stiinta, Máire Geoghegan-Quinn, a declarat: „Aceste initiative nu numai ca participa la consolidarea economiei noastre, ele reprezinta o investitie pentru imbunatatirea calitatii vietii. Cooperarea ne va permite sa abordam aspecte carora nicio societate sau tara nu poate le face fata singura.”

Cele cinci parteneriate public-privat, denumite „initiative tehnologice comune” (ITC), sunt:

  • Initiativa privind medicamentele inovatoare 2 (IMI2): pentru elaborarea generatiei urmatoare de vaccinuri, medicamente si tratamente, cum ar fi noi antibiotice;
  • Pile de combustie si hidrogen 2 (FCH2): pentru extinderea utilizarii unor tehnologii nepoluante si eficiente in transporturi, industrie si energie;
  • Clean Sky 2 (CS2): pentru proiectarea unor aeronave mai ecologice, mai silentioase cu mult mai putine emisii de CO2;
  • Industrii ecologice (BBI): pentru utilizarea resurselor naturale regenerabile si a tehnologiilor inovatoare pentru produse cotidiene mai ecologice;
  • Componente si sisteme electronice (ECSEL): pentru a stimula capacitatile europene de fabricare a produselor electronice.

Sursa: Comisia Europeana

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top