Un drum forestier nou intre Schei si Racadau si alte patru reabilitate, cu fonduri europene la Brasov

646x404-1.jpg

Primaria Brasov a obtinut finatare nerambursabila pentru reabilitarea a patru drumuri forestiere si constructia unui nou, care va face legatura intre schei si Valea Cetatii.

Proiectul va duce la reabilitarea si dezvoltarea retelei de drumuri forestiere din fondul Primariei Brasov, pe o lungime totala de 20,64 km, dintre care 11 kilometri reprezinta constructia unui drum nou. „Proiectul a fost depus in luna aprilie si saptamana trecuta am primit notificarea privind selectarea cererii de finantare.

Este primul proiect depus si aprobat din noul ciclu bugetar european, cu o valoare eligibila de 1,469 milioane de euro si o finantare nerambursabila de 100%. Ma bucur ca suntem pe locul al saselea in raportul de selectie, cu 70,49 de puncte, dintr-un total de 63 de proiecte aprobate si ca am adus inca o finantare nerambursabila la Brasov.

Avem la dispozitie sase luni pentru intocmirea documentatiei in vederea semnarii contractului, apoi vom semna contractul si vom derula acest proiect“, a declarat primarul George Scripcaru. Lucrarile de reabilitare vizeaza drumurile forestiere Baer (3,167 km), Paraul Cailor (2,631 km) si Rosca (2,6 km) – aflate pe teritoriul administrativ al Municipiului Sacele, insa in fondul forestier al Municipiului Brasov si in administrarea Regiei Publice Locale a Padurilor Kronstadt, precum si drumul forestier Valea Caldarii (1,243 km), aflat pe teritoriul comunei Cristian, insa tot in fondul forestier administrat de RPLP Kronstadt. De asemenea, va fi construit un drum de legatura intre schei (Pietrele lui Solomon) si Racadau (Valea Cetatii), cu lungimea totala de 11 km.

Drumurile vor cauta sa rezolve necesitatile de accesibilitate ale bazinetelor deservite, pe intreaga durata a anului. Va fi propusa varianta constructiva optima, ce va asigura siguranta in exploatare, cu un efort investitional minim, raportat la natura terenului strabatut, precum si o intretinere usoara dupa darea in exploatare.

Drumurile forestiere servesc si la accesul in caz de incendii, deoarece zonele in care sunt amplasate drumurile forestiere sunt zone foarte mult frecventate de turisti.

Sursa: Adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top