Un esec anuntat – in sapte pasi

Preambul : Aceasta incercare de analiza a fost destinata dezbaterii interne din Universitate. De aceea am si propus-o colegilor mei prin reteaua uaic.

Din pacate, m-am trezit foarte repede cu atacuri la persoana in locul dezbaterii argumentate, chiar de la cel mai inalt nivel al conducerii care, desi nu a citit textul, confundind institutia cu propria persoana, a aplicat imediat remanentul principiu comunist «Cine nu e cu noi e impotriva noastra».

Am inteles astfel ca nu sunt loial. Vin si intreb : Cine e mai loial Universitatii, cel care a administrat-o astfel incit a creat un deficit bugetar urias, sau cel care incearca sa identifice niste cauze si niste solutii de iesire din impas. Am inteles ca trebuie sa-mi fie rusine ca am doctoranzi (no comment) etc.

Ca urmare, am decis sa fac publica analiza, pentru ca fiecare sa poata aprecia daca am dreptate sau gresesc si mai ales ce anume trebuie indreptat pentru a nu se intra intr-un carusel periculos.

Cind renunti la principii pentru bani, pierzi si banii, si principiile.

Presa titreaza pe prima pagina: «Universitatea in colaps?», preluind diverse luari critice de pozitie, demisii etc, iar reprezentantii Universitatii neaga cu jumatate de gura, recunoscind doar o «stare critica». In interior, tot mai multi vorbesc, invingindu-si frica.

Care este adevarul? Adevarul este ca Universitatea a avut bani, multi bani, iar acum are datorii si deficite, multe. Intrebarea logica este: unde au disparut banii? Sa incercam sa raspundem, potrivit informatiilor pe care le avem si cu cea mai buna credinta, in interesul comunitatii noastre academice.

Problemele Universitatii au inceput sa apara inca de la sfirsitul mandatului fostului rector. Desi economist, acesta nu stia, se pare, ca e bine, in actul managerial, sa iei masuri anticiclice, adica atunci cind lucrurile merg bine si banii se aduna sa economisesti, pentru ca atunci cind treaba incepe sa se strice, sa scoti rezervele si sa stopezi caderea luind, desigur si alte masuri specifice.

Or, nu s-a procedat astfel. Convinsa ca a intrat intr-un paradis economic, vechea conducere a cheltuit cu asupra de masura si inca pe lucruri total dispensabile, cum ar fi balonul cu gaz, de explorator, fresca lui Balasa din Aula, leii turnati la intrare si multe altele. Tot atunci a aparut si apetitul imobiliar.

Cineva si-a imaginat ca poate conduce Universitatea si din Parlament, astfel incit si-a impus vointa in Senat si privind continuatorii, prorectorii raminind cam aceiasi. Numai ca noul rector avea o viziune, obiective in parte diferite si un alt stil.

Apoi, legile s-au schimbat, s-au schimbat si unele persoane, s-a introdus separarea puterilor intre legislativ si executiv, s-au schimbat ministri, a venit criza, societatea romaneasca a cunoscut bulversari majore, in primul rand o scadere dramatica a natalitatii, inceputa inca din 1990 si o crestere asemeni a numarului de emigranti, dar si de tineri cu posibilitati de a studia afara sau la alte universitati din tara, a scazut numarul de studenti, s-au redus finantarile etc.

In noul peisaj, sa vedem care par sa fi fost noile erori:

In primul rind, s-au cumparat, inchiriat, construit etc. cladiri dispensabile la vreme de criza, care si acum stau, in parte, neutilizate. Cea mai cunoscuta este cea de la Romtelecom, inchiriata si apoi cumparata la sume care nu sunt deloc de ici de colea, chiar daca, sau cu atit mai mult cu cit a fost implicat si un proiect european.

Desi situatia Universitatii nu mai era deloc cea din vremea cind se turnau lei la intrare si se picta fresca din Aula, se pare ca tentatia (sau obisnuinta?) celor de la patrimoniu a fost prea mare si astfel s-au dus fonduri importante, intr-o perioada cind era mai mult decit oricind nevoie de ele. Stiti cum se spune: sa nu ai incredere in greci nici atunci cind iti fac daruri! Managementul are o caracteristica de baza : el trebuie sa fie si preventiv.

In al doilea rind, s-a dorit, si in parte s-a si reusit, transformarea Universitatii din institutie de invatamint superior in institutie de cercetare. In aprecierea unui profesor, acum, activitatea de cercetare o depaseste pe cea didactica.

Or, studentii, multi-putini, sunt oameni, sunt niste suflete care asteapta educatie pentru ceea ce vor face in viata. Nu poti sa-i parasesti sau sa-i neglijezi pentru a realiza mai intii proiecte de cercetare. Sau poti, dar costurile de oportunitate sunt imense.

Ei bine, s-a investit mult in cercetare, s-a cumparat, la facultatile tehnice, tehnologie tinara si costisitoare, dar oricum uzata moral fata de ce e in marile universitati, unde mai stim ca cercetarea se desfasoara, in parte, – cea aplicativa mai cu seama – pe baza de contracte cu mediul de afaceri sau administrativ, ceea ce inseamna ca aproape se autofinanteaza.

Revenind acasa, s-au avansat bani pe proiecte europene, care nu se mai recupereaza cu anii, daca se mai recupereaza. S-au fortat usile excelentei in competitia instituita cu celelalte universitati mari din tara, uitindu-se ca orice excelenta se plateste cu o insuficienta. S-a mai omis si faptul ca investitia in cercetare este, in primul rind, o investitie in educatie, in formarea de cercetatori.

Nu poti sa platesti anual licenta dolofana pentru platforme digitale si apoi sa te intrebi la ce-ar putea folosi, mimind utilizarea lor. Sau poti, dar cu costuri mari, mai ales in vreme de criza.

In al treilea rind, finantarea «de baza» de la Minister, a venit mai mereu cu intirziere, alocatia bugetara pe student s-a redus progresiv, de multe ori trebuind suplinita cu fonduri proprii. Care fonduri proprii au scazut si ele ca urmare a reducerii numarului de studenti cu taxa, in ciuda maririi acestora din urma.

Si asa, din principal deponent la banci, Universitatea a devenit debitor. Noroc ca are ce ipoteca, dintr-un patrimoniu in care s-a investit mult de-a lungul generatiilor. Pe de alta parte, nu ne putem compara, ca arie de selectie, ca si potrivit multor altor criterii, cu Bucurestiul si cu Clujul.

E bine cred, sa ne eliberam o vreme de obsesiile acestor clasamente, sa investim in resursa umana, sa ne refacem credibilitatea, sa ne intindem cit ne e plapuma, sa ne organizam mai bine, sa muncim mai cu folos si sa revenim in mod natural in topuri acolo unde ne este locul. Nu suntem ziar sa ne transformam in varianta on line, cum sugereaza unii. Profesorul nu va putea fi niciodata anomizat sau inlocuit de un robot.

In al patrulea rind, un deficit important s-a creat prin presuspendarea unor fonduri structurale ale Uniunii Europene, in special POS DRU si POS CCE, unde Universitatea avea majoritatea granturilor, dupa ce avansase sume importante si neinlocuirea lor cu plati de la bugetul national. De aici si intirzierile mari in plata burselor postdoctorale.

Poate mai multa transparenta si oferirea informatiilor necesare ar fi fost binevenita din partea Universitatii. Comunicarea a fost insa foarte slaba, dezbaterea nu a existat, adevarul a fost inlocuit cu lozinci, instalindu-se un soi de secretomanie, de teama presei sau a rating-ului. in felul acesta, lucrurile s-au agravat treptat, ajungindu-se intr-adevar intr-o situatie critica.

In al cincilea rind, in Universitate, pe fondul unei lipse de autoritate, s-au format tot felul de centre de interese, care se hranesc din banul public. A devenit o moda, de pilda, ca in echipele de proiecte, pe linga personalul de baza, sa fie cooptate persoane din conducerea administrativa, sau din cea academica, tot felul de sefi si sefuleti care nu fac decit sa fie amabili, amabilitate pentru care sunt platiti consistent, ceea ce afecteaza desigur eficienta proiectelor.

S-a ajuns astfel chiar la incrucisari de plati intre proiecte, de persoane, gestiuni etc. E ca o plasa plina de noduri gordiene pe care nu le taie nimeni, nici macar nu le controleaza. Lucrurile sunt cunoscute, dar toata lumea tace, in deserviciul institutiei si al finantarilor.

In al saselea rind, s-au facut foarte multe deplasari, in locuri dintre cele mai exotice, delegatii peste delegatii, fara ca Universitatea sa cistige ceva efectiv si concret din acestea, cu putine exceptii. Adaugati si un aparat supradimensionat, plin de pile si interese personale, ghisafturile de la camine si cantine si avem deja o imagine pe ce s-au dus banii. Plus serbarea de doua luni, cu cheltuielile insotitoare, de la implinirea a 15o de ani, unde se impunea mult mai multa decenta.

In al saptelea rind, parlamentarii si, in general, politicienii de Iasi nu au facut aproape nimic pentru Universitate. Cu doua-trei exceptii in 23 de ani, nu am avut nici reprezentare la nivelul Ministerului, cum a avut Clujul, nu am stiut sa facem lobby-ul necesar.

Universitatea a trait mai curind izolata de mediul politic, de mediul de afaceri si de cel administrativ, de unde, prin parteneriate de tot felul, ar fi putut beneficia de multe oportunitati. De asemenea, baza tehnico-materiala a Universitatii a fost subvalorificata, ca sa ne exprimam eufemistic.

Desigur, situatia e grea peste tot, dar universitatile cu care ne place sa ne comparam stau mult mai bine. Deci, unde sa se fi gresit ? Cred ca viziunea manageriala din ultimii ani a dat dovada de prea mult idealism si generozitate, indepartare de realitate, prioritatile nu au fost, de multe ori, considerate in mod corect, previziunile au fost eronate sau n-au existat, efectele crizei au fost minimalizate, oportunitatile au fost slab valorificate, eficienta cheltuielilor scazuta, conducerea administrativa a confundat institutia, codul moral nu a fost respectat, obedienta a dat in clocot, birocratia ne sufoca, ordinea si dreptatea sunt vorbe in vint s.a.m.d. Evidentiind cauzele se pot asuma responsabilitatile si identifica solutiile. Cu cit mai repede, cu atit mai bine.

La urma urmelor, e vorba despre una dintre cele mai importante institutii publice din tara si e normal sa fim cu totii interesati.

Tiberiu Brailean

P.S. Cum s-a vazut, sunt si cauze obiective si subiective, unele interne, altele externe. Desi managementul unei organizatii este intotdeauna responsabil, direct sau indirect, de problemele acesteia, cred in continuare ca dezbaterea nu trebuie sa fie una personalizata, ci una de idei, cred in libertatea de opinie si nu in opacitate institutionala, cred ca mai multi oameni gindesc mai bine si ca solutiile pot reiesi numai din dialog si nu stau in bagheta magica a nimanui.

Eu ma pricep mai putin, dar sunt in universitate si in sistemul nostru institutional oameni mai destepti ca mine care pot, fara teama si fara obedienta, dar cu respect si eleganta, cu mai multe date, sa ne ofere solutii, de care conducerea ar trebui – cred – sa tina seama. stiu ca ea are o viziune asupra managementului academic foarte bine articulata si documentata. Problema e ca realitatea pare ca se incapatineaza sa nu i se supuna.

One Reply to “Un esec anuntat – in sapte pasi”

  1. Statul este creat de popor. Statul există şi funcţionează sub controlul poporului. Raţiunea de a fi a statului este să slujească poporul, să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să furnizeze servicii publice, de uz şi de interes public.Constitutia României (1991-2003) trebuie, realmente, modificata, revizuita. Este o Constitutie care nu apara libertatile si drepturile fundamentale ale cetatenilor, ci privilegiile guvernantilor, cei care au acaparat statul român prin lovitura de stat din decembrie 1989. Este o Constitutie prin care poporul nu controleaza statul, ci statul controleaza poporul…
    ***

    Înţeleg motivele care au dus la acest compromis. Se încearcă să se facă omletă, fără să se spargă ouă. După cum am făcut cunoscut domnului Cojocaru , am altă abordare aici. În mare, mi-am reiterat poziţia cunoscută, la art 135.5. Consider că nu trebuie să ne lăsăm paralizaţi de frica faţă de reacţia străinătăţii complice la jaf, sau a „juriştilor” autohtoni, crescuţi în cultul primatului formalului asupra realului. În Constituţia noastră, nu au ce căuta neadevăruri „strategice”.

    al 1. Statul român nu trebuie să răscumpere ce a vîndut ilegal unor escroci din alte ţări, dacă salvgardăm cîteva adevăruri:

    1. Statul nu era proprietarul bunurilor vîndute

    2. Legea 15/1990 nu este constituţională şi nu a fost emisă de un regim care să reprezinte cu adevărat poporul român, ci de o grupare criminală care a deturnat revoluţia, împiedicat judecarea crimelor comunismului şi jefuit genocidar populaţia

    3. Privatizările s-au făcut ca o crimă organizată, fiind -toate- prezumabil incorecte

    4. Cei care s-au pretat la a profita de acest jaf, cumpărînd bunurile furate poporului român la preţuri vădit subevaluate sînt complici – şi nu cumpărători de bună credinţă.

    5. Similar conceptului de „datorie odioasă”, făcută împotriva intereselor unui popor, de o garnitură care a uzurpat puterea în stat, este vorba la noi de o „înstrăinare odioasă” a capitalului naţional.

    al. 2. Doar în cazul în care cumpărătorii au achitat un preţ just şi s-au achitat de obligaţiile conexe asumate, se poate pune problema dezdăunării lor. Aceasta trebuie făcută de cei care i-au înşelat, vînzîndu-le marfă de contrabandă, rezultată dintr-un furt bine cunoscut public. Doar atunci cînd, din motive temeinice, nu se poate recurge la această soluţie, statul român va dezdăuna cumpărătorul de bună credinţă dovedită, cu valoarea plătită, după care, în mod obligatoriu, se va îndrepta în regres spre cei care au profitat (autorii sau moştenitorii lor) de pe urma tranzacţiei incorecte, „răscumpărate” din bani publici. Dacă nici astfel nu se recuperează pierderile integral, cei responsabili nu pot rămîne în libertate. Numai cu statele care vor respecta convenţiile internaţionale de repatriere a datoriilor faţă de statul român, scoase afară, se poate pune problema răscumpărării.

    al 3. Să zicem. Dar asta înseamnă , dacă nu se face recuperarea în regres la care m-am referit la aliniatul anterior, că populaţia îşi cumpără propria avuţie , pe care nu a vîndut-o ea ci nişte escroci – care au „păpat” banii, neajunşi la popor! Mai este atunci vorba, după recuperare, de o proprietate publică sau de una privată, în devălmăşie, a întregului popor român plătitor al „răscumpărării” ? Sau poporul devine creanţier privilegiat asupra statului hoţ, care nu va putea plăti nici unei terţe părţi despăgubiri sau datorii, de orice factură, pînă nu se va achita cumva de datoria faţă de propria populaţie ? Dar cum să se achite statul de datorie faţă de popor dacă el nu are nimic în proprietate? Nu cumva ar fi util ca să concedem că există şi proprietate privată a statului (definind foarte precis din ce poate fi compusă) ca să fie posibil ca din aceasta , să despăgubească poporul, prin trecerea unor valori din proprietatea sa privată în proprietatea publică, întotdeauna a poporului? Poate că ne ajută cineva să limpezim aceste complicaţii, de exemplu, înţelegînd ce se întîmplă cînd sînt vîndute populaţiei titluri de stat. Ce se cumpără atunci, o bucăţică din averea statului…. sau a poporului? Datoriile externe (deseori frauduloase), sînt făcute de agenţii statului , în cîrca poporului, nu-i aşa? Nu este acest proces , deseori, la fel de nelegitim ca lanţul legea 15/privatizări/ vînzări pe nimic?

    al. 4 Din cele de mai sus, se poate vedea că, eu cel puţin, nu mai pot verifica legitimitatea transferurilor propuse la acest aliniat. Poporul a avut un bun. I-a fost vîndut de un stat hoţ, care nu răspunde material, pentru că nu are nimic în patrimoniu! Responsabilii individuali nu sînt forţaţi să plătească şi nici nu se mai poate recupera toată pierderea de la ei. Poporul plăteşte atunci propriul său bun, pentru ca să nu supere cumpărătorii „de bună credinţă”. După care, cum se justifică trecerea în FNPP sau FNCD ? Cum e legată proprietatea publică imprescriptibil ă a poporului cu fondul de pensii?

    Trecînd peste toate aceste contorsiuni, care se datorează poate numai insuficientei mele priceperi, şi dispar dacă se merge pe calea anulării fără răscumpărare, aş dori să aflu măcar cum se va face trecerea finală a bunului răscumpărat, după ce a trecut prin cele două fonduri, în proprietatea privată a cetăţenilor ţării?

    Forumul CONSTITUŢIONAL: Revizuirea Constituţiei României – Noua Constituţie 2013 ( platformă de dezbateri liberă). Să oferim poporului român posibilitatea de a alege între Constituţia Guvernanţilor şi Constituţia Poporului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top