Unii beneficiari ar putea avea acces la „Prima Casa” fara sa plateasca avans

prima-casa.jpg

Programul ‘Prima Casa’ va continua si se incearca optimizarea lui, in sensul ca, in anumite conditii, unele familii tinere ar putea avea acces la acesta fara sa plateasca un avans, a anuntat vicepremierul Vasile Dincu, ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP).

“In ceea ce priveste programul ‘Prima Casa’, el va continua. Speram, dupa negocierile pe care le-am avut anul acesta cu Ministerul de Finante, sa avem un buget incepand de anul viitor de cateva ori mai mare, pentru ca este cu adevarat un program de succes din ultimii ani si a reusit sa performeze foarte bine din toti indicatorii. (…) Vom incerca sa optimizam acest proiect. (…) Poate este necesar sa ne gandim un pic la conditii, sa facem niste conditii de acordare a avansului, de exemplu, care sa fie in corelatie cu veniturile pe care le au familiile tinere. Pentru multe familii tinere, (…) 15% din valoarea unei locuinte este poate prea mult, este si greu de obtinut un credit. Asa incat ne gandim la facilitarea acestor credite legate de ‘Prima Casa’‘, a declarat vicepremierul Vasile Dincu la dezbaterea publica a proiectului de hotarare a Guvernului pentru aprobarea Strategiei Nationale a Locuirii.

Potrivit lui Dincu, ar trebui ca aceste avansuri sa scada si sa fie in corelatie cu veniturile tinerilor, care nu sunt foarte mari.

‘”Si, eventual, inclusiv duratele sa fie extinse, pentru ca sa fie un acces mai usor la locuinte sociale. (…) ‘Prima Casa’ este o forma, pana la urma, de a sponsoriza o locuinta pentru tineri, deci are o dimensiune sociala”, a spus Vasile Dincu.

Intrebat daca acest avans la ‘Prima Casa’, care este de 5%, ar trebui sa scada la 0%, el a raspuns ca acest lucru va fi decis in functie de analizele ce vor fi facute.

„Chiar si 5% pentru unele familii, care nu pot obtine un credit, este (o valoare – n.r.) foarte mare. In functie de situatie, ar putea ca unele familii tinere, care nu pot sa dea un avans, sa poata sa aiba acces si fara un avans, daca o analiza financiara a veniturilor arata acest lucru”, a explicat vicepremierul.

El a precizat ca o ancheta sociala poate sa stabileasca exact ce inseamna venituri mici. ‘Intentia noastra este ca ceea ce sunt venituri mici (…) sa fie luate in considerare ca si criteriu’, a aratat Dincu.

Totodata, Vasile Dincu a spus ca Strategia Nationala a Locuirii se afla in dezbatere publica, urmand ca ulterior sa se decida schimbarile legislative necesare.

‘Vom revizui strategia si vom incepe sa discutam dupa aceea asupra tacticilor si asupra schimbarilor legislative pe care ni le propunem impreuna cu Ministerul de Finante, impreuna cu Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale’, a mai spus viceprim-ministrul.

Potrivit unei declaratii mai vechi a ministrului Finantelor, Anca Dragu programul Prima Casa va continua timp de cinci ani.

Sursa: economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *