Vicepremierul Sevil Shhaideh: „Pana la 30 iunie absolut toate actele vor fi deschise catre beneficiari”

bani-716x300.jpg

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat ca cere ca pana pe 30 iunie toate masurile sa fie deschise catre beneficiari, ca masura de crestere a nivelului de absorbtie a fondurilor europene, ministrul adaugand ca se va oferi asistenta tehnica acolo unde vor aparea probleme.

Intrebata daca exista, la nivelul Guvernului, o masura care sa creasca nivelul absorbtiei fondurilor europene, Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene a declarat ca prima masura a fost adoptarea unui memorandum, iar a doua masura este ca pana pe 30 iunie sa fie depuse toate actele si programele sa fie deschise.

„Masura majora pe care am luat-o la nivelul tuturor autoritatilor de management este ca pana la 30 iunie absolut toate actele, toate masurile pe care le are fiecare program in finantare, sa fie deschise catre beneficiari”, a declarat vicepremierul Sevil Shhaideh.

Shhaideh a mai declarat ca beneficiarii vor fi sprijiniti cu asistenta tehnica necesara pentru a depasi problemele care se pot ivi pe parcurs, afirmand ca anul trecut, ministerele au fost transformate in „autoritati de respingere”.

„O masura pe care am identificat-o este de a sprijini beneficiarii cu asistenta tehnica necesara pentru a depasi toate problemele pe care dansii le-au intampinat in anul 2016 in vederea accesarii fondurilor europene. Am constatat cu mare tristete ca ministerele, autoritatile de management in anul 2016 s-au transformat, de fapt, in autoritati de respingere a acelor putine proiecte care au fost depuse spre finantare in cadrul programelor operationale (…), motive de respingere pe care beneficiarii nostri le-au contestat, pe buna dreptate, si in acest sens, daca analizati la nivelul fiecarui program operational astazi avem deja niste instructiuni care clarifica aceste elemente sau repun in analiza proiecte, tocmai ca Romania sa aiba si ce sa deconteze”, a adaugat Shhaideh.

Vicepremierul si-a propus ca pana la sfarsitul acestui an, sa poata atrage 5,2 miliarde euro de la CE.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top