Victor Ponta: Intr-un termen de 15 zile se pot depune deja proiecte pe DMI 6.1, POSDRU

grafic_crestere.jpg

grafic_cresterePrimul-ministru Victor Ponta a participat la conferinta de presa prilejuita de lansarea ghidului privind dezvoltarea economiei sociale, aferenta POSDRU 2007-2013, Axa Prioritara 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Interventie 6.1.

Victor Ponta: „Pe ministrul Fondurilor Europene il aveti mai des la dispozitie pe aceasta tema si sigur va va raspunde la intrebari. Eu vreau doar sa spun ca am tinut sa particip la acest moment in primul rand ca sa-i felicit pe cei doi ministri, ministrul Muncii si ministrul Fondurilor Europene pentru ca au finalizat acest ghid si, practic, dupa publicarea sa in Monitorul Oficial, intr-un termen de 15 zile, se pot depune deja proiecte.

Nu e deloc putin lucru un program de 200 de milioane de euro care se adreseaza unui numar de aproape 1.000 de proiecte, 1.000 de intreprinderi sociale la care au acces insa persoane vulnerabile, anumite zone ale societatii care, din punctul nostru de vedere, au mai multa nevoie de sprijin decat media nationala; si este intr-un context in care absorbtia fondurilor europene merge in directia in care ne-am dorit.

Pe primul semestru am incheiat datele – 1,7 miliarde de euro au fost incasate de catre Romania in mod direct din fonduri structurale si de coeziune, versiunea finala a acordului de parteneriat imi confirma domnul ministru ca ieri a fost inscrisa in sistem si probabil, daca lucreaza in aceasta perioada de vara Comisia Europeana, putem sa semnam in luna septembrie, dar important este ca acest acces la fonduri europene sa fie posibil nu doar pentru anumite categorii mai competitive in mod natural, ci si pentru cei care au foarte mare nevoie de sprijin si de accesul la fonduri europene care inseamna, de fapt, posibilitatea de a crea locuri de munca si de a crea bunastare in zonele de care e cea mai mare nevoie.

Domnul ministru Teodorovici are in grija toate tipurile de programe europene. Doamna ministru Plumb are cele mai grele programe, programele sociale, programele de integrare. Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai mari provocari pentru perioada 2014-2020 este sa folosim corect si eficient fondurile europene, si nu doar cele ale Romaniei pentru a avea rezultate concrete in ceea ce priveste integrarea tuturor comunitatilor defavorizate, in primul rand, ma refer aici la romi, pentru ca, in Europa, in acest moment, Romania are cea mai buna imagine in ceea ce priveste cresterea economica si are in continuare cea mai proasta imagine privind capacitatea de integrare a diverselor comunitati defavorizate. Or, trebuie sa folosim banii pe care ii avem la dispozitie ca sa lucram la aceasta parte care inca nu functioneaza bine si am aceasta viziune si hotarare si in felul acesta am construit o mare parte din acordul de parteneriat 2014-2020 pentru a lucra exact la zonele unde inca nu stam bine.

Inca o data, felicitari! Sper sa aiba succes acest program si ma astept, imediat ce se deschide sesiunea de depuneri de programe, sa avem mai mult de 1.000 de proiecte care se depun. Cei 200 de milioane de euro sa fie cheltuiti in totalitate.”

Documente:

Sursa: Guvernul Romaniei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top