Viitorul libertatii

Dispersia maxima a puterii in societate adusa de procesul de democratizare poate ascunde pericole majore la adresa libertatilor individuale.

Traim de cateva decenii o perioada preponderent democratica. Ascensiunea democratiei in lume a inceput cu circa o suta de ani in urma si s-a impus ca tendinta dominanta dupa al doilea razboi mondial. Actualmente, 119 tari sunt conduse in mod democratic, reprezentind 62% din ansamblul mondial. Cifrele si o analiza foarte provocatoare a fenomenului ne sunt prezentate de catre Fareed Zakaria in lucrarea Viitorul libertatii.

Democratia neliberala in Statele Unite ale Americii si in lume, aparuta la editura Polirom, in cadrul frumoasei colectii „Economie si societate”, 2009. Este o lectura esentiala pentru cei interesati de promovarea si prezervarea democratiei si a libertatii, ca si de tendintele politice globale aparute in ultima vreme.

Ascensiunea puternica a democratiei in ultimii cincizeci de ani a facut din ea forma standard de guvernamant, ce confera legitimitate politica majoritatii statelor lumii.

Monarhiile sunt depasite, iar dictaturile discreditate. Pana si dusmanii declarati ai democratiei ii imprumuta cel putin retorica si ii imita ritualurile, ceea ce inseamna ca democratia pare sa fi castigat disputa cu alte forme de guvernamant. Pentru multi, insa, ea a devenit mai mult de atat: a devenit un mod de viata.

„Ceea ce este cu adevarat nou si distinct in capitalismul de astazi – arata autorul – nu este faptul ca e global, informational sau tehnologic – aceste trasaturi au existat si in epoci istorice mai vechi -, ci faptul ca e democratic” (p. 13-14).

Pana si economia pare sa fi devenit mai democratica. In ultima jumatate de secol, cresterea economica produsa in cadrul democratic a condus la iesirea din saracie a sute de milioane de oameni, transformand consumul, economisirea si investitiile in fenomene de masa. Prin urmare, puterea economica, detinuta altadata de o elita, s-a deplasat mai spre baza piramidei sociale.

O alta dimensiune a socialului care s-a democratizat este cultura, care este acum dominata de muzica ce place majoritatii, de filmele de succes, ca sa nu mai vorbim de televiziune sau de Internet. Canonul cultural al epocii democratice s-a schimbat fata de perioada anterioara, referintele culturale de asemenea. Cantitatea a devenit calitate, in cel mai pur spirit marxist.

Intrebarea obligatorie este ce anume a produs astfel de modificari spectaculoase ce insotesc valul democratizarii? Desigur, este de invocat vointa politica, dar si alte forte, cum este revolutia tehnologica, care a permis inclusiv democratizarea informatiei, emanciparea economica, ca si discreditarea sistemelor si ideologiilor totalitare. Foarte important, din toate aceste puncte de vedere, a fost modelul american, ale carui politica si cultura sunt profund democratice si care s-a impus in aceasta perioada, inducand ideea ca democratizarea este inevitabila.

Aceste forte au facut ca astazi aproape oricine sa poata obtine aproape orice, inclusiv arme de distrugere in masa. Manualele de terorism ale Al-Qaida au fost printate de pe Internet, si tot pe aceasta cale teroristii isi recruteaza adeptii, pe muzica hip-hop.

Deci si violenta s-a democratizat si ajungem astfel la fata mai putin dezirabila a democratizarii. O mana de oameni poate ingrozi intreaga lume, poate provoca distrugeri in masa la mii de kilometri departare. Autoritatea statelor e departe de a mai fi o piedica.

Frontierele sau permeabilizat, sub loviturile repetate si puternice nu doar ale teroristilor, ci si ale magicienilor banului, ale pietelor de capital, ale companiilor transnationale, emigrantilor, ale unor guverne locale si organizatii neguvernamentale, toate pe suportul noilor retele tehnologice si financiare. Iar aceasta devolutie de putere si de suveranitate a statelor e doar la inceput, chiar daca procesul nu e liniar, de unde si revenirea puternica a autoritatii statale dupa 11 Septembrie si, mai cu seama, dupa declansarea marii crize economice globale actuale. Oricum, lupta intre fotele centripete legate de stat si cele centripete e deschisa si va mai dura o vreme, dar ma tem ca finalul e cunoscut.

Deci, desi minunata in sine, democratia nu e si suficienta, nu constituie un panaceu, si aici e ideea principala a cartii, detasata dupa o analiza pertinenta, anume ca, pentru a fi functionala, democratia trebuie insotita de liberalismul constitutional, altminteri dispersia maxima a puterii in societate adusa de procesul de democratizare poate ascunde pericole majore la adresa libertatilor individuale. Singura, democratia nu garanteaza nici pacea, nici prosperitatea, cum altadata sesiza si Alexis de Tocqueville.

Aceasta nu inseamna ca democratia e rea; autorul are doar curajul, spre deosebire de multi altii atinsi de „corectitudinea politica”, sa vorbeasca si despre fata ei mai intunecata.

„Daca tacem, de teama sa nu fim etichetati ca «antidemocratici», nu avem nici o sansa sa vedem ce poate fi nelinistitor in procesul tot mai sporit de democratizare a vietilor noastre. Presupunem ca democratia nu poate cauza nici o problema, iar atunci cand observam maladii sociale, politice si economice, aruncam vina in dreapta si-n stinga, respingem dificultatile ce apar, evitam raspunsurile, dar nu discutam niciodata despre marea transformare aflata in centrul vietii noastre politice, economice si sociale” (p.16).