Viitorul managementului

strategy.jpg

codrinpaveliuc

Am citit astazi un articol despre managementul uneia dintre cele mai de succes companii indiene, respectiv HCL Industries.

La nivelul acesteia, directorul general a introdus un management inovativ care permite companiei sa obtina performante peste medie intr-o piata foarte dificila si intr-o perioada de criza financiara. Astfel, strategia abordata de Vineet Nayar, CEO al HCL Industries, a fost aceea de a se axa pe angajati in principal si nu pe multumirea clientilor cu orice cost (lucru facut de majoritatea strategiilor corporatiste).

Intr-un interviu dat pentru Harvard Business Review, Vineet Nayar dezvaluia o parte din aceasta strategie. Astfel angajatii, de la cel mai jos nivel pana la CEO, au posibilitatea sa isi evalueze superiorul imediat ierarhic, precum si alti trei manageri la alegere din cadrul companiei. Evaluarea se face lunar, semestrial si anual, pe baza unor criterii preselectate pentru fiecare domeniu de activitate, precum si criterii de genul satisfactie privind initiative civice, networking in cadrul companiei etc.

O alta optiune la dispozitia angajatilor este cea de a semnala in orice moment prin cadrul unui sistem de comunicare bine pus la punct ce considera ei ca trebuie corectat in etapele managementului de proiect sau in dezvoltarea unor noi idei/produse. Se da astfel oportunitatea unor initiative ale angajatilor in toate domeniile de la „product development” la relatii publice si marketing.

In Romania, se practica inca un management axat pe client, angajatul fiind considerat o unealta pentru realizarea obiectivelor. Ce ar trebui modificat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *