In ce priveste puterea simbolica, aici se pune intrebarea: ce ofera China lumii, care sunt principalele sale elemente de atractivitate? Poate exista un „vis chinez”, cum a fost cel american sau cel european? Da si nu.
Am auzit recent o declaratie a unui vicepremier chinez, potrivit careia va urma lunga recesiune in economia mondiala, iar China ar trebui sa se retraga in sine si sa se ocupe de problemele sale interne. Am fost surprins si cred ca daca s-ar retrage din nou in cochilie, vechiul Imperiu de Mijloc ar face cea mai mare greseala, date fiind conditiile actuale si de perspectiva. In primul rind, globalizarea economiei si piata unica sint niste realitati. Ele genereaza interdependente si un nivel de interconectivitate fara precedent, ceea ce face ca nici o tara, cu atit mai putin a doua putere a lumii, sa nu poata trai autarhic. China depinde prea mult de piata mondiala, in special de cea europeana si americana, pentru a-si asigura cresterea, iar reconvertirea modelului sau de crestere de pe export pe consum intern cere timp si poate crea tulburari inimaginabile. PIB-ul mediu pe locuitor in China e de circa 400 de dolari, prin urmare nu exista inca o cerere agregata suficienta, care sa absoarba hiperproductia si investitiile actuale. Tara e ca un om care merge pe bicicleta: daca se opreste din pedalat, cade.
Pe de alta parte, China este invitata de S.U.A., care are problemele pe care le are, sa-si asume functiuni globale, deci se afla in fata unei oportunitati uriase. In momentul de fata, economia globala nu poate fi salvata fara China. Iar daca Europa, bunaoara, sau parte din ea, se va prabusi, toata lumea va avea de suferit. De aceea, Asia nu-si poate permite sa nu ajute Europa, iar China trebuie sa-si asume responsabilitati in acest sens, care ii vor aduce insa mari beneficii in viitor. Daca ea ajuta Occidentul acum, cum a facut-o America dupa al Doilea Razboi Mondial, isi va crea o baza si o anvergura de natura sa o faca capabila de a prelua leadershipul de la americani peste 15-20 de ani. Daca insa refuza acum, cind e aproape singura care are mijloacele necesare, sa se implice la nivel global, va rata sansa de a deveni nr. 1 si va ramine o putere de nivel regional, afectata si ea de criza, fara sa fie excluse tulburari sociale si politice interne.
Conducerea chineza ar trebui sa isi aminteasca experienta crizei asiatice din anii 1996-1997, cind a procedat foarte intelept, refuzind sa profite de caderea economiilor vecine pe termen scurt si pregatindu-si o piata solvabila pe termen mediu si lung. Acelasi lucru trebuie sa-l faca acum la nivel global.
Sau poate declaratia oficialului chinez o fi avut tocmai menirea sa ascunda ambitiile Chinei. Prima ei parte, continind prevestirea unei lungi recesiuni, ne ingrijoreaza pe toti, a doua parte mi se pare o gafa. Mai exista si posibilitatea ca oficialul respectiv sa aiba informatii pe care noi nu le avem. De pilda, faptul ca recesiunea ar putea fi lungita de un eventual razboi fierbinte in Orientul Mijlociu, in care China, oficial, nu vrea sa se amestece si-si joaca in continuare cartea economica, crescind pe ruinele autoprovocate ale altor mari puteri. Un astfel de scenariu este mai credibil, in tot cazul ar justifica declaratia. Dar, iarasi, China ar trebui sa stie ca nu poate deveni nr. 1 jucind doar cartea economica, fara puterea militara si fara cea simbolica. Or, in aceste privinte, mai are – intr-adevar – multe de facut si acasa si in exterior.
In domeniul militar, China a facut progrese impresionante, cumparind tot ce era de cumparat ca tehnologie nucleara de la rusi si imbunatatind chiar performantele respectivelor capacitati, construindu-si o flota cu care a inceput sa domine Marea Chinei, facindu-si vizibila prezenta si in alte locuri strategice, cum ar fi Canalul Panama, Mediterana, Marea Japoniei s.a., dar care inca nu se poate compara cu flota americana, construind o flotila aeriana in acord cu cerintele timpului, dar iarasi insuficienta inca, trimitind sateliti si oameni in spatiul cosmic, fiind foarte ofensivi in cyberspatiu s.a.m.d. Militar deci, sint toate auspiciile (traditie, resurse, know-how etc.) ca armata chineza (cea mai numeroasa din lume) sa se modernizeze in continuare si sa devina capabila sa concureze cu cea americana. Acesta a fost, de altfel, si indemnul presedintelui Hu Jintao in fata Comisiei Militare Centrale si tot aici se inscrie si declaratia belicoasa a unui general chinez, care spunea ca armata chineza va apara Iranul cu riscul unui razboi mondial nuclear.
In ce priveste puterea simbolica, aici se pune intrebarea: ce ofera China lumii, care sint principalele sale elemente de atractivitate? Poate exista un „vis chinez”, cum a fost cel american sau cel european? Da si nu. Cu siguranta ca oferte sint: o cultura si o civilizatie straveche, o arta confucianista a guvernarii, foarte speciala, o medicina alternativa, o religie profunda cum e daoismul, insotita de artele martiale, o bucatarie aparte, un cult al muncii si al onoarei, tenacitate, spirit de sacrificiu si multe altele.
Dar, totusi, China reprezinta un alt pol al gindirii umane, este inca putin cunoscuta, ramine inca, cel putin la virf, o tara comunista, cu un venit pe locuitor relativ mic, cu zone foarte sarace, cu numeroase discrepante intre sat si oras, intre regiunile de coasta si cele continentale etc. Deci cred ca e cale lunga pina cind China sa devina o putere simbolica atragatoare. De aceea poate si in politica sa externa, in diplomatia sa, China urmareste principiul avantajelor reciproce si cauta neaparat sa-si impuna propriul model, cum fac americanii sau rusii. Iar asta poate fi o solutie foarte buna deocamdata, poate fi un element de atractivitate pentru multe tari din lumea a II-a sau a III-a, care vor tot mai mult sa traiasca dupa legea lor, dupa traditiile proprii, poate fi un principiu superior „visului american”, pentru care nu prea se mai inghesuie nimeni sa moara …