Vorbe de duh din lumea proiectelor

De multe ori este mai recomandat să înveţi din experienţa şi greşelile altora decât din greşelile tale. Dar oare, de câte ori reuşim să facem acest lucru?
De câte ori nu greşim mai întâi şi apoi învățăm?! Sau poate chiar nici când greşim nu învăţăm, uneori!? Iar în munca pe care o facem, în proiecte, nimeni nu este exclus iar greşelile nu fac excepţie…. Aşa că facem apel la vorbele bătrânilor, la sfatul înţelepţilor sau la spusele păţitului. Drept urmare, unele din rândurile de mai jos, ar trebui să ne pună pe gânduri…

Pentru a ne închega cunoaşterea de fond asupra mediul în care trăim, am selectat, dezvoltat şi întocmit o scurtă lista cu vorbe de duh ce sunt valabile în cazul proiectelor. Atenţie la nuanţe. The devil is in the detailes.

  • O activitate în curs, nu este un obiectiv realizat.
  • Un obiectiv realizat, nu este un proiect încheiat.
  • Un proiect încheiat, nu este un succes garantat.
  • Timpul este cea mai sigură resursă deoarece este infinit, constant, distribuit egal doar că se termină mai repede de fiecare dată.
  • Resursa umană se îmbunătăţeşte cu timpul dar că devine perisabilă cu timpul. Deci, trebuie exploatată acum!
  • Banul nu garantează proiectul şi proiectul nu garantează banul.
  • Repede, la timp, în buget – ai dreptul să alegi doar două pentru proiectul tău.
  • Un proiect planificat prost de la început, va costa şi va dura de trei ori mai mult decât a fost planificat iniţial.
  • Un proiect planificat bine de la început, va costa şi va dura doar de două ori mai mult decât a fost planificat iniţial.
  • În Lumea Proiectelor, ziua este de 72 ore şi toţi managerii de proiect au 2 creiere şi 4 mâini şi totul se termină perfect. Ce?! Tu eşti din lumea Reală?! Îmi pare rău să aud asta…
  • Nu există „ghidul solicitantului”, există doar „puzzle-ul neinfricatului”.
  • Nu există „full time”, există doar all the time, everytime, no time şi not on time.
  • Nu există „overtime”, există doar muncă realizată cu dedicaţie.
  • Nu există „peste normă”, există doar „după normele in vigoare”.
  • Nu există doar „după normele în vigoare”, există şi „cu completările şi modificările ulterioare.”
  • Dacă totul merge exact cum a fost planificat înseamnă că se întâmplă ceva de care încă nu ai aflat.
  • Să conduci o echipă de programatori este ca şi cum ai conduce o turmă de pisici.
  • Timpul rezolvă totul. Project Managerul: Nu mai avem tiiiiiiimp!!!! ACUM!
  • Fi bun, lasă de la tine. Project Managerul: Ca să terminăm cu bine, ori am să mai las din buget, ori am să mai las din calitate dar şeful nu mă mai lasă în pace, el le vrea pe toate la timp. Cred că mă las eu de toate…
  • Dacă îţi păstrezi calmul când toată lumea este panicată: ori eşti ZEN ori nu înţelegi ce se întâmplă.
  • Să planifici fără să acţionezi este inutil. Să acționezi fără să planifici este fatal.
  • Mic cu mic se face mare.
  • Multe proiecte sunt precum castelele de nisip.
  • Castelul de nisip este proiectul. Vremea este timpul, marea este bugetul şi calitatea este ca vantul. Iar când nu eşti atent, ţi-l calcă cineva în picioare.
  • Nebunii construiesc pe nisip, din nisip, cu nisip.
  • Ceaiul nu se amestecă cu penseta iar cubul de zahăr nu se pune cu macaraua.
  • Cel mai greu este să spui „nu”.
  • Project Manager caut proces de controlat.
  • Proiect neglijat, divorţat, cu obiective prestabilite, timp liber şi cu obligaţii faţă de stakeholderi, fără activităţi, caut finalizare. Ofer buget propriu. Solicit clarificări, realizări şi direcţie nouă. Rog project manager.
  • Risc Management: Aşteaptă-te la ce e mai rău. Fi sigur că o să fie mai rău. Da, se poate ŞI mai rău.
  • Time Management: You can`t manage time. Time manages you! Hope you can manage….
  • Dacă nu poţi să descrii ce faci, înseamnă că nu şti ce faci.
  • Orice om îşi doreşte şi le simte lipsa la timp, bani şi putere.
  • Project Managerul este cel care crede că are puterea să facă bani, controlând tot timpul.
  • şi unul dintre cele favorite:

  • „Ori găsim un drum, ori facem unul.” – Hannibal.

şi incă unul propriu:

  • Întrebare la clasele primare: „Ce vrei să te faci când o să fi mare? Project Manager!” Dar nu auzi asta la şcoală pentru că toţi, din mers, ne-am adaptat. Şi oare, ne-a ieşit viaţa aşa cum am planificat?

În care te-ai regăsit? Tu ce vorbe de duh, din lumea proiectelor, mai şti?

Ionel Timisan

Ionel Timisan

Nascut in 1987, Ionel Timisan se descrie ca fiiind atent, meticulos, deschis spre nou si cu multa rabdare. Este absolvent al specializarii de “Inginerie Economica in domeniul Mecanic”, cu experienta profesionala in domeniul comertului, asigurari si IT dar si un obisnuit al activitatilor de voluntariat organizate in comunitatea locala. Debutand la varsta de 18 ani si fiind la inceput de evolutie profesionala, abordeaza activitatile desfasurate intr-o maniera tanara si cu un aer modern, participand activ la obiectivele intreprinse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top