Vrancea: Primarul localităţii Tănăsoaia, trimis în judecată de procurorii DNA pentru fraudă cu fonduri europene

dna-3.jpg

Primarul localităţii Tănăsoaia din judeţul Vrancea, Romeo Vulpe, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru o fraudă cu fonduri europene.

Potrivit sursei citate, primarul din Tănăsoaia este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie au stabilit că, în perioada 2009-2013, Romeo Vulpe, în calitate de primar al comunei Tănăsoaia, a indus şi menţinut în eroare Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Vrancea, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul proiectului intitulat „Dezvoltarea exploataţiei agricole şi creşterea veniturilor realizate din comercializarea producţiei”.

„Concret, inculpatul a depus trei cereri de plată în condiţiile în care cunoştea faptul că, la data de 23 octombrie 2009, radiase personal PFA Vulpe M. Romeo, prin urmare, nu mai îndeplinea condiţia de acordare a plăţilor în proiect. Prin aceste demersuri au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 25.877 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză”, se precizează în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism care aparţine primarului.

Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top