Zeci de localitati sucevene nu pot accesa finantari nerambursabile din cauza certificatului fiscal grevat de un credit extern

flutur_gheorghe1-300x250.jpg

Cateva zeci de localitati nu vor putea accesa finantari prin PNDL si PNDR, deoarece au datorii la Fondul de risc din cauza unui credit extern vizand introducerea de gaz natural prin proiectul judetean ”Suceava – utilitati si mediu la standarde europene”.

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ca i-a solicitat ministrului Finantelor, Ionut Misa, sa gaseasca solutiile legale pentru a rezolva problema celor 60 de primarii care au de platit dobanzi in cadrul proiectului mentionat, neterminat.

Flutur a aratat in scrisoarea care a fost transmisa si ministrilor pentru Fonduri Europene si Agriculturii ca datoriile se majoreaza de la o zi la alta iar din cauza restantelor financiare, primariile nu pot accesa nici programe cu finantare europeana.

Presedintele CJ Suceava a explicat faptul ca la depunerea proiectelor cu finantare nerambursabila se solicita certificatul de atestare fiscala iar daca apar inscrise datorii catre Ministerul Finantelor Publice, proiectele sunt respinse de la finantare.

”Acest fapt se produce deoarece la depunerea proiectelor cu finantare nerambursabila se solicita certificatul de atestare fiscala, document in care daca sunt inscrise datorii catre Ministerul Finantelor Publice, proiectele sunt in situatia de a fi respinse la finantare, comunitatile locale fiind condamnate la subdezvoltare”, a transmis Flutur.

El a solicitat ca pentru unitatile administrativ-teritoriale asociate in realizarea proiectului ”Suceava – utilitati si mediu la standarde europene” sa se elibereze certificatele de atestare fiscala facandu-se exceptie de la aceste datorii. Totodata, Flutur le-a solicitat parlamentarilor suceveni sa initieze un proiect de lege in vederea preluarii acestui credit de catre stat.

CJ Suceava impreuna cu 60 de primarii a contractat un imprumut extern, in 2004, de la Deutsche Bank AG London, transferat in octombrie 2011 catre Erste Group Bank AG Viena, in valoare de 86,3 milioane de euro pentru infiintarea unei vaste retele de gaz metan si construirea a sase centrale termice. Imprumutul a fost garantat de Statul Roman la momentul in care a fost contractat.

Sursa: Administratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *