De la un atelier pornit în curtea unei case, la cea mai robotizată fabrică din România. Secretul unei afaceri cu porțelan

IPEC-Alba-Iulia003.jpg

Un atelier de porțelan pornit în curtea unei case din Alba este acum cea mai robotizată fabrică din România și a ajuns de talie mondială. Este o afacere care demonstrează că mediul privat se poate dezvolta și cu ajutorul banilor europeni. Antreprenorul Cristian Covaciu a detaliat cum a atins această performanță și câți roboți are acum în fabrică.

„În acest moment avem cam 300 de roboți și ce a început ca un hobby în 2000 a devenit o adevărată tehnologie. Ne-am propus ca până în 2030 să nu mai avem nicio persoană care să atingă farfuriile și oamenii să facă doar munca de concepție și supraveghere”, spune Cristian Covaciu.

În anul 2000, când a adus primul robot, firma românească era un adevărat pionier în lume pe acest segment. Banii europeni au ajutat-o apoi să se dezvolte și mai mult. „Fără acești bani nu eram la nivelul la care suntem astăzi, nu reușeam același volum”, recunoaște antreprenorul Cristian Covaciu.

„Am făcut pe fonduri europene dublare de capacitate. Hala în care ne aflăm este efectiv numai cu ajutorul fondurilor europene construită. Și roboții și automatizarea au intrat în proiectul ăsta nou”, spune Elena Covaciu, antreprenor al companiei de porțelan.

Cristian Covaciu spune că au fost depuse mai multe proiecte pentru a accesa finanțarea europeană. „Jumătate din fonduri au fost bani europeni, restul i-am pus noi. Un proiect de aproximativ 8 milioane de euro. Și am creat în jur de 300 de locuri de muncă”, punctează antreprenorul.

Planurile nu se opresc însă aici. „Nu este suficient. Avem cereri de producție mai mult decât putem face și sperăm să mai accesăm fonduri, ca să triplăm modulul de producție pe care îl avem”, spune Elena Covaciu.

Cea mai modernă fabrică de cești din lume

Iar planurile de viitor sunt îndrăznețe.

„Avem în proiectare cea mai modernă fabrică de cești din lume. Va conține tehnologii care nu se mai folosesc nicăieri în lume. Vom fi primii care folosesc aceste tehnologii. Vrem să fie cea mai eficientă fabrică din lume pe acest tip de produs. Asta e pe termen foarte scurt”, dezvăluie Cristian Covaciu.

„Pe termen mediu ne-am propus ca până în 2030 să nu mai folosim deloc energie clasică, să trecem pe energie verde, urmând ca pe termen foarte lung să înlocuim complet hidrocarburile cu hidrogen”, detaliază antreprenorul.

În prezent, compania românească asigură peste 1% din producția mondială de farfurii. „Producem peste 50 de milioane de farfurii și am făcut o socoteală de curând, avem peste 600 de milioane de farfurii vândute”, spune Cristian Covaciu… Detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top