(P) Anunt privind deschiderea apelului de selectie a proiectelor pentru masura 2.2/2A – Modernizarea exploatatiilor agricole din teritoriul GAL Stejarii Argintii

rural-agricultura.jpg

Asociatia Grupul de Actiune Locala „Stejarii Argintii” anunta lansarea in perioada 23 octombrie – 23 noiembrie 2017 a apelului de selectie pentru depunerea Cererilor de Finantare pentru Masura M2.2/2A – Modernizarea exploatatiilor agricole din teritoriul GAL Stejarii Argintii din Strategia de Dezvoltare locala a Asociatiei GAL „Stejarii Argintii” 2014-2020.

Beneficiari directi (eligibili) pentru spijinul acordat prin Masura 2.2/2A sunt:

  • fermieri, conform Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, art. 4, ca fiind persoane fizice autorizate conform OUG 44/2008 cu modificarile si completarile ulterioare sau juridice sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup si membrii sai il detin in temeiul legislatiei nationale, cu exceptia persoanelor fizice neautorizate, cu activitate agricola pe teritoriul GAL Stejarii Argintii;
  • Societate cu raspundere limitata – SRL (infiintata in baza Legii nr. 31/1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare);
  • cooperative (cooperativele agricole si societatile cooperative agricole), grupuri de producatori, constituite in baza legislatiei nationale in vigoare, care deservesc interesele membrilor, cu activitate pe teritoriul GAL Stejarii Argintii.

Solicitantul trebuie sa indeplineasca cerintele de conformitate si eligibilitate mentionate in Ghidul Solicitantului aferent acestei masuri. 

Teritoriul Asociatiei Grupul de Actiune locala STEJARII ARGINTII acopera urmatoarele unitati administrative-teritoriale: 6 comune din judetul Iasi: Miroslava, Letcani, Dumesti, Popesti, Madarjac, Horlesti.

Termenul limita de primire a proiectelor: 23.11.2017, ora 12:30.

Fondurile disponibile pentru Masura 2.2/2A Modernizarea exploatatiilor agricole din teritoriul GAL Stejarii Argintii sunt de 108.739,50  EURO.

Fonduri disponibile pentru aceasta sesiune 108.739,50 EURO.

Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile si nu va depasi: 108.739,50 Euro pentru fermele mari, respectiv 100.000 euro pentru fermele mici in cazul proiectelor care prevad achizitii simple.  Ferma mica reprezinta exploatatia agricola avand dimensiunea economica intre 8.000 si 11.999 euro SO,  valoare productiei standard.

Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu cate 20 de puncte procentuale suplimentare, dar rata sprijinului combinat nu poate depasi 90% — in cazul fermelor mici si medii (cu dimensiunea pana la 250.000 SO), respectiv 70% — in cazul fermelor avand intre 250.000 si 500.000  SO, in cazul:

  • Investitiilor realizate de tinerii fermieri, cu varsta sub 40 de ani, la data depunerii cererii de finantare (asa cum sunt definiti la art. 2 al Reg. (UE) nr. 1305/2013, sau cei care s-au stabilit in cei cinci ani anteriori solicitarii sprijinului, in conformitate cu anexa II a Reg. 1305);
  • Investitiilor colective realizate de formele asociative ale fermierilor (cooperative, grupuri de producatori sau parteneriate sprijinitie prin intermediul M16/parteneriatelor constituite in conformitate  cu art. 35 din Reg. (UE) nr. 1305/2013);
  • Operatiunilor sprijinite in cadrul PEI;
  • Investitiilor in zone care se confrunta cu constrangeri naturale si cu alte constrangeri specifice, mentionate la art. 32 Reg. (UE)  nr. 1305/2013.

Modelul de Cerere de Finantare pe care trebuie sa-l foloseasca solicitantii (versiune editabila), este publicat pe site-ul www.galstejariiargintii.ro

Data limita de depunere a proiectelor: 23.11.2017.

Locul si intervalul orar in care se pot depune proiecte: sediul GAL STEJARII ARGINTII din incinta Primariei Miroslava, sat Miroslava, comuna Miroslava, Judetul Iasi, de luni pana joi, in intervalul orar 08:30 – 12:30 si vineri, in intervalul orar 10:30-12:30.

Informatii detaliate privind accesarea si derularea masurii sunt cuprinse in Ghidul Solicitantului pe suport tiparit sau electronic la sediul GAL si disponibil pe site-ul www.stejariiargintii.ro

Datele de contact unde solicitantii pot obtine informatii suplimentare: telefon 0332.401.108, e-mail: [email protected], adresa:  incinta Primariei Miroslava, sat Miroslava, comuna Miroslava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.