MAPDR: Actele normative pentru sprijinirea producatorilor agricoli din sectorul zootehnic!

MAPDR, APIA, acte, producatori, zootehnie, fermieri, avans

I. ACTE NORMATIVE APROBATE DE GUVERN AVAND CA SCOP SPRIJINIREA PRODUCATORILOR AGRICOLI DIN SECTORUL ZOOTEHNIC care detin, cresc si exploateaza animale de productie din specia bovine.

In sedinta Guvernului din data de 21.10.2009 au fost adoptate:

A) Hotararea Guvernului referitoare la aprobarea plafonului privind sprijinul acordat crescatorilor de bovine in anul 2009
in adoptarea acestei hotarari s-a avut in vedere:

– Decizia Comisiei Europene nr. 7088 din 25.09.2009, prin care s-a stabilit plafonul maximal aprobat Romaniei pentru platile nationale directe complementare (PNDC) in sectorul zootehnic, pentru specia bovine.
– Efectivul de bovine eligibil pentru acordarea primei pe exploatatie de 1.348.872 capete bovine, conform certificarii Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura.
– Numarul de beneficiari este de 233.000, persoane fizice sau juridice.

In anul 2009, beneficiarii acestei forme de sprijin sunt producatorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care detin, cresc si exploateaza animale de productie din specia bovine, identificate si inregistrate in Registrul national al exploatatiilor, care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a) exploatatia sa fie de minimum 3 capete de bovine;
b) varsta bovinelor sa fie de minimum 6 luni;
c) exploatatia sa fie inregistrata in Registrul national al exploatatiilor la data solicitarii primei;
d) sa nu aiba datorii restante la bugetul de stat si la bugetul local la data solicitarii primei.

B) Hotararea Guvernului privind suplimentarea, cu 160 mil. lei, a bugetului Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale pe anul 2009 din Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2009.

Prin acest act normativ se asigura completarea fondurilor existente in bugetul MAPDR pentru plata a 200 lei/cap bovina.

II. STADIUL ACORDARII DE CATRE APIA A AVANSULUI DE 70% DIN PLATILE PE SUPRAFATA DESTINATE PRODUCATORILOR AGRICOLI, CUVENITE PE ANUL 2009.

Romania a primit avizul Comisiei Europene pentru acordarea unui avans de 70% din platile pe suprafata destinate producatorilor agricoli pe anul 2009, in limita a 209,9 lei/ha incepand cu data de 16 octombrie 2009.

Asa cum am mai informat, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, prin APIA, respectandu-si angajamentul, a inceput la data de 16 octombrie 2009 plata acestui avans.

In cele 4 zile lucratoare de la data inceperii platilor au fost autorizati la plata un numar de 58.977 fermieri, pentru o suma de 14,5 mil. Euro, respectiv 61,2 mil. lei.

Platile continua, fondurile necesare platii acestui avans, in valoare totala de 1,8 mld. lei, fiind puse la dispozitia MAPDR, de catre Ministerul Finantelor Publice, in baza Hotararii Guvernului nr. 1210/2009.

Sursa: , Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top