Mii de cereri pentru cateva locuinte

subventie, construire locuinte, tineri

Pentru cele 96 de apartamente se bat aproape 1.000 de persoane, care si-au depus dosarele la compartimentul tehnic al primariei. Constructia celor 12 blocuri P+2 va incepe in primavara, iar reprezentantii municipalitatii au precizat ca cel mai probabil lucrarile vor fi gata la sfarsitul anului sau cel tarziu la inceputul lui 2010.

Tinerii care si-au depus dosarele pentru un apartament ANL, dar care nu dispun de banii necesari pot opta pentru un apartament in blocul care va fi construit in zona Grivita. Aici, solicitantii trebuie sa apeleze la credit ipotecar.

„Si in acest caz va fi intocmita o lista de prioritati, care va modifica lista pentru ANL Cismea. Adica este foarte posibil ca un dosar aflat pe pozitia 100 sa doreasca un apartament prin credit ipotecar”, a adaugat viceprimarul Florin Ghiorghita.

Tinerii care nu au depasit varsta de 35 de ani pot opta si pentru un teren acordat gratuit de municipalitate, in vederea construirii unei case.

Pana acum au fost acordate 40 de parcele, de cate 300 de metri patrati fiecare. „Aici listele de asteptare se modifica permanent. Multi dintre cei care au primit terenul au obligatia ca in termen de un an de zile sa inceapa constructia. in cazul in care nu fac acest lucru, terenul este atribuit urmatorului pe lista”, a precizat Florin Ghiorghita.

Loturi de teren au fost date in zona Bucovina, strada Ion Creanga si in cartierul Cismea. „Noi am facut tot posibilul pentru a intra in posesia celor aproape 60 de hectare de teren ale unitatilor militare. Cand le vom avea, atunci cu siguranta le vom putea folosi pentru proiecte imobiliare”, a spus primarul CatalinFlutur.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top