Guvernul bulgar va finanta planurile SAPARD din propriul buzunar, dupa ce chiar si finantatorii campaniei electorale a presedintelui Pirvanov au deturnat 20.000.000 de euro.
Comisia Europeana a permis guvernului bulgar sa faca plati beneficiarilor programului SAPARD (Program special de Pre-Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala), dar nu din banii europeni, ci din bugetul propriu.
Decizia a fost anuntata joi si probabil va pune capat celor aproape trei saptamani de proteste ale fermierilor, care au blocat drumuri nationale cu animalele, ajungandu-se chiar la confruntari cu fortele de ordine si arestari.
Agricultorii erau furiosi ca n-au primit banii contractati in cadrul programului european SAPARD dupa ce in luna iulie Bruxelles-ul a blocat 825 de milioane de euro din programele SAPARD, PHARE si ISPA destinate Bulgariei si a retras acreditarile a doua agentii de plati pentru fonduri europene din cauza incapacitatii autoritatilor de a combate crima organizata si coruptia.
Pentru a nu fi pedepsiti fermierii, care sunt in cea mai mare parte beneficiari corecti, Comisia a ridicat embargoul total asupra platilor, dar a aratat ca acestea vor fi efectuate din bugetul de stat si nu din fondurile comunitare.
Bruxelles-ul a recomandat ca banii sa fie alocati doar beneficiarilor care isi dovedesc corectitudinea dupa o verificare amanuntita.
Circa 600 de agricultori, ale caror proiecte fusesera aprobate pentru finantare SAPARD, fusesera afectati de decizia Bruxelles-ului de a bloca fondurile.
Acestia erau amenintati cu falimentul, deoarece contau pe aceste fonduri pentru a rambursa creditele contractate pentru realizarea proiectelor.
Surse din Comisia Europeana au declarat ca toate aceste masuri sunt necesare fiindca in trecut o mare parte din fondurile SAPARD au fost deturnate si folosite inclusiv pentru campaniile electorale ale partidelor politice.
Sursele mentionate nu au precizat insa despre care dintre fortele politice bulgare ar fi vorba.
Aceste informatii sunt confirmate de deputatul independent Yane Yanev, care afirma ca in deturnarea banilor SAPARD sunt implicati oameni din conducerea statului, printre care fosti si actuali ministri, prefecti si sefi de directii in ministere.
Yanev spune ca in fraudele cu bani europeni nu participa doar cei de la putere, ci si membri ai opozitiei parlamentare, cum ar fi liderul Uniunii Fortelor Democratice, Plamen Yurukov.
Deputatul independent a sesizat procurorul general si Comisia Anticoruptie cu privire la faptul ca Yurukov si compania lui de comert cu cafea au legaturi cu firme prin care s-au facut contrabanda si deturnare a fondurilor.
Insa, cunoscut fiind faptul ca Yanev si Yurukov sunt mari rivali politici, nu se poate spune cat de verosimile sunt afirmatiile deputatului independent.
Cel mai socant caz de frauda cu banii SAPARD este legat insa nu de liderii partidelor politice, ci chiar de presedintele tarii, Gheorghi Pirvanov.
Recentul raport al Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF) arata ca Liudmil Stoikov si Mario Nikolov, doi dintre oamenii de afaceri care au finantat campania electorala a sefului statului, sunt responsabili pentru deturnarea a cel putin 20 de milioane de euro cu cinci proiecte in cadrul programului SAPARD.
In document se mai spune ca oamenii din conducere ii protejaza pe Stoikov si Nikolov fiindca n-au nici un fel de interes ca ei sau apropiatii lor sa fie condamnati.
Reactia sefului statului a fost cat se poate de ciudata. Pirvanov nu s-a aratat deloc ingrijorat ca a fost finantat de niste persoane suspecte de furtul a milioane de euro, nici n-a returnat banii primiti de la Stoikov si Nikolov.
El s-a multumit sa spuna ca a dovedit cu documente fiecare cheltuiala pe care a facut-o in campanie si a ajuns sa ceara serviciilor secrete sa verifice daca raportul Oficiului European de Lupta Antifrauda nu este influentat politic de catre rivalii sai politici din tara.