Programul Inclusiv în cartier, inițiat de Fundația Comunitară București și susținut de Banca Transilvania, sprijină dezvoltarea de programe de cartier care identifică și adresează probleme și oportunități de educație, mediu și sociale din comunitatea de cartier.
Valoarea totală a programului de finanțare pentru anul 2021 este de 245.000 lei (50.000 de euro), din care ne propunem să finanțăm 3-5 proiecte, care desfășoară activități în domeniile: educație, social și/sau mediu într-un cartier din București.
Proiectele câștigătoare vor fi desemnate în urma unui proces de selecție ce cuprinde următoarele etape: preselecția ideilor de proiect în baza criteriilor de eligibilitate, selecția realizată de către un juriu independent și interviuri cu aplicanții de pe lista scurtă (dacă juriul consideră necesar).
De AICI puteți descărca Ghidul Aplicantului.
Ne concentrăm pe cartiere, pentru că una dintre direcțiile noastre strategice de acțiune este creșterea sentimentului de apartenență la comunitatea locală. Iar modul în care funcționează un cartier și apoi, orașul, are un impact direct asupra calității vieții și bunăstării locuitorilor săi. De aceea, sentimentul apartenenței la comunitate se traduce prin participarea în acțiuni care contribuie la bunăstarea colectivă, precum votul, implicarea într-un grup comunitar, redactarea de petiții, interacțiunea cu autoritățile locale, acțiuni filantropice sau de voluntariat. În același timp, sentimentul de apartenență se reflectă și în frecvența și calitatea interacțiunilor sociale și a legăturilor personale în cadrul comunității, în disponibilitatea implicării în acțiuni comune, din rațiuni care țin de principii, dincolo de beneficii individuale.
Alte două direcții strategice importante ale Fundației Comunitare București sunt educația și mediul, iar în contextul pandemiei, toate vulnerabilitățile comunităților locale au crescut.
DEFINIȚII:
Prin cartier înțelegem o parte din oraș deosebită de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice, etc.) și care formează o unitate cu o identitate culturală proprie. Știm că fiecare dintre noi ne raportăm diferit la limitele cartierului în care locuim, sau poate chiar îl numim diferit, însă cu toții avem o percepție despre identitatea de cartier bazată pe elemente de istorie urbană (oameni, poveşti, legende şi mituri urbane, istorii comune şi personale).
Prin comunitate de cartier înțelegem comunitatea de vecinătate din zona în care se întâmplă activitățile proiectului propus.
Sursa: Fundația Comunitară București