BEI pune la dispoziția IMM-urilor agricole fonduri de 7,5 milioane de euro prin intermediul Agricover Credit IFN România

Fonduri-Europene-2.jpg

Fermierii mici și mijlocii din România vor beneficia de acces îmbunătățit la finanțare datorită noilor fonduri acordate prin intermediul Agricover Credit IFN de către Banca Europeană de Investiții (BEI), pe baza acordului formalizat în 2020 pentru suma totală a împrumutului de 15 milioane de euro, aprobată inițial, informează compania prin intermediul unui comunicat.

Aceste fonduri sunt puse la dispoziția Agricover Credit IFN în plus față de prima tranșă de 7,5 milioane de euro accesată deja în 2020. Finanțarea BEI este garantată de Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS).

Agricover Credit IFN finanțează sectorul agricol colaborând cu mai mult de 15% dintre fermierii profesioniști din România, societatea fiind o filială a Agricover Holding S.A., care oferă servicii financiare personalizate fermierilor printr-un model de afaceri integrat axat pe acoperirea nevoilor esențiale de afaceri ale fermierilor.

Această a doua tranșă de noi fonduri va permite Agricover Credit IFN să ofere sprijin pentru împrumuturi fermierilor mijlocii și mici, extinzându-și finanțarea pentru a facilita creșterea durabilă a agriculturii și a afacerilor agricole.

„Deblocarea investițiilor în sectorul agricol este crucială pentru a permite agroindustriei să crească, să valorifice noi oportunități de afaceri și să creeze locuri de muncă. Banca Europeană de Investiții este încântată să consolideze cooperarea cu partenerul nostru românesc specializat și dedicat finanțării fermierilor, Agricover Credit IFN, prin noua finanțare de 7,5 milioane EUR convenită astăzi la București”, a declarat vicepreședintele BEI Christian Kettel-Thomsen.

Sursa: Economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top