Start-Up Nation și schema de ajutoare de stat HoReCa ar urma să fie incluse pe lista programelor de finanțare pe care statul le derulează din fonduri de la buget până la finalul anului 2027, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență emis, miercuri, de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT).
Deși nu există niciun proiect de procedură pentru o nouă ediție, a treia, a Start-Up Nation, MAT pare să facă totuși un pas înainte pentru lansarea sesiunii 2022 a acestui program de finanțare a firmelor noi. Astfel, ministerul propune Guvernului să completeze lista programelor naționale de finanțare a IMM, din Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Noua propunere de OUG prevede că printre „programele naționale destinate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii, care se derulează de către autoritatea publică centrală cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii până la 31 decembrie 2027, conform procedurilor de implementare aprobate în fiecare an prin ordin al conducătorului acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României” se vor număra și:
- Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – ROMÂNIA”;
- Program privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație si agenții de turism, a caror activitate a fost afectata in contextul pandemiei de COVID-19, precum si privind unele masuri fiscale.
Reamintim că pentru o eventuală ediție 2022 de programului Start-Up Nation Guvernul a prevăzut credite de angajament de 500 de milioane de lei, care permit lansarea unei eventuale sesiuni de înscrieri, dar nu și plata ajutoarelor. Pentru plăți este nevoie de credite bugetare, adică bani puși efectiv în buget, operațiune care se poate face prin rectificare bugetară, de către Guvern.
Problema este că, în baza acestor promisiuni de fonduri, există riscul ca unii antreprenori, mai puțin experimentați (cum sunt de fapt la programele pentru startup-uri), să plătească bani grei unor consultanți de finanțări, ca avans, pentru a le face un plan de afaceri sau un proiect, iar în final guvernul să nu mai lanseze nimic sau să lanseze înscrierile, dar să nu mai aloce creditele bugetare necesare plăților.
În partea cealaltă, la Schema HoReCa, bugetul de stat 2022 cuprinde credite bugetare de circa 1,2 miliarde de lei, pentru plata tranșei a doua a ajutoarelor de stat către firmele beneficiare. Nu sunt prevăzute însă sume suplimentare, nici sub formă de credite bugetare, nici de angajament, ceea ce înseamnă că în 2022 nu se întrevede, cel puțin momentan, relansarea Schemei HoReCa.
Citește articolul integral aici