PNRR: Ghidul Solicitantului „Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor integrate pentru învățământ dual”

fonduri-europene

Pentru prima dată în România va fi implementat conceptul de consorțiu integrat pentru învățământ dual, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o masură-reper în Proiectul România Educată. Acest apel de proiecte reprezintă operaționalizarea Reformei 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior.

Status: În consultare
Buget: 338 de milioane de euro
Depunere:

Scopul programului-pilot constă în dezvoltarea unei educații duale centrate pe nevoile elevilor și studenților în strânsă legatură cu nevoile pieței muncii. Vor fi asigurate, în corelație cu piața muncii, diversificarea calificărilor, precum și creșterea numărului de absolvenți prin oferirea unui parcurs educațional complet pentru elevii înscriși în învățământul dual de nivel liceal, astfel încât aceștia să poată urma programele de învățământ universitar.

În același timp, a fost lansat în consultare proiectul unei medotologii-cadru de funcționare a consorțiilor în cadrul sistemului național de învățămaânt.

Buget

Acestui apel îi sunt alocate 338 de milioane de euro pentru a finanța cel puțin 10 consorții regionale integrate pentru învățământ dual.

În cadrul prezentei cereri de propuneri de proiect grupul țintă cuprinde:

  • Elevii care optează pentru tranziția de la rută de învățământ profesional clasic la învățământ dual/consorțiu;
  • Studenți înmatriculați la programele de studiu dezvoltate în parteneriat cu operatorii economici;
  • Personal didactic din unitățile de învățământ preuniversitar și din instituțiile de învățământ superior,
  • coordonatori de practică,
  • Tutori de practică

Fiecare consorțiu va primi finanțare pentru a construi și operaționaliza campusuri integrate pentru învățământ dual care să asigure atât infrastructura necesară unei pregătiri profesionale eficiente și relevante pentru nevoile pieței muncii, cât și infrastructura socială necesară pentru creșterea atractivității învățământului profesional (spații de cazare, masă, activități sportive și alte activități recreative). Infrastructura acestor campusuri va îngloba o importantă componentă de digitalizare.

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reformă, va asigura procesul de selecție, contractare și monitorizare a implementării.

Perioada de consultare este 8 iulie – 8 august. Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de e-mail [email protected].

Ghidul Solicitantului

Sursa: Ministerul Educatiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top