Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritățile de Management pentru cele 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021–2027, a efectuat în această perioadă toate demersurile pentru operaționalizarea comitetelor de monitorizare, în vederea asigurării transparenței cu privire întreg procesul de implementare.Sfarsitul primului paragraf
„Rolul comitetelor de monitorizarea este vital în procesul de asigurare a predictibilității, sustenabilității și transparentizării accesării fondurilor europene. Implicarea partenerilor sociali şi societății civile în urmărirea progresului de implementare a programelor operaționale ce ne aduc suma record de 46 de miliarde de euro este un mare plus pentru a ne asigura că identificăm cele mai eficiente soluţii în eventualitatea unor blocaje, dar și că pașii pe care îi facem sunt în strânsă legătură cu nevoile beneficiarilor”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Conform Regulamentului UE nr. 1060/2021, fiecare stat membru înființează un comitet de monitorizare a implementării programului, în termen de trei luni de la data notificării statului membru în cauză cu privire la decizia de aprobare a programului.
Pentru toate cele 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021–2027 (8 programe naționale/sectoriale și 8 programe regionale), a fost lansată procedura de constituire a comitetelor de monitorizare (CM), inclusiv pentru selecția partenerilor relevanți din mediul economic, social şi din societatea civilă, stadiul fiind următorul:
– Pentru 6 programe (P Asistență Tehnică, P Regional Sud-Est, P Regional Nord-Vest, P Regional Sud-Muntenia, P Regional Centru și P Regional Vest) au avut loc primele reuniuni ale CM.
– Pentru P Regional Sud-Vest Oltenia, reuniunea CM va avea loc in data de 20 ianuarie 2023.
– În cazul P Educație și Ocupare, P Incluziune și Demnitate Socială, P Transport, P Dezvoltare Durabilă, P Sănătate, P Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare și P Regional Nord-Est s‑a finalizat constituirea CM si urmeaza să organizeze reuniunea CM.
– În cazul P Tranziție Justă, P Regional București –Ilfov, procedura de constituire este în desfășurare.
Comitetul de monitorizare este o structură națională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a unui program operațional, care se instituie cu respectarea principiului parteneriatului prevăzut la art. 8 din Regulamentul (UE) nr. 1060/2021 și îndeplinește funcțiile prevăzute la art. 40 din același Regulament.
Toate comitetele de monitorizare funcționează în strânsă legătură cu principiul parteneriatului, care implică strânsa cooperare, pe parcursul întregului ciclu de viață al unui program: pregătire, implementare, monitorizare și evaluare, între autoritățile regionale, locale, urbane și alte autorități publice, entitățile relevante reprezentative pentru domeniile selectate, organismele relevante care reprezintă societatea civilă, cum ar fi partenerii din domeniul protecției mediului, organizațiile neguvernamentale și organismele responsabile cu promovarea incluziunii sociale, a drepturilor fundamentale, a drepturilor persoanelor cu handicap, a egalității de gen și a nediscriminării, organizații de cercetare și universități.
Sursa: mfe.gov.ro