Programul Educație și Ocupare 2021–2027 a lansat apelul competitiv „Dezvoltarea unei rețele pentru tineret care să furnizeze servicii personalizate și de calitate tinerilor, cu precădere din categoria NEETs – Teritoriul ITI Delta Dunării”. Bugetul total alocat este de 1,5 milioane euro, din care 1,275 milioane euro reprezintă contribuția Uniunii Europene (85%), iar 225.000 euro contribuția națională (15%).
Apelul se încadrează în Prioritatea 2 – „Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii” și vizează Obiectivul Specific ESO4.1, care urmărește îmbunătățirea accesului la piața muncii pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special tineri, inclusiv prin implementarea Garanției pentru Tineret. Proiectele vor fi implementate exclusiv în teritoriul ITI Delta Dunării.
Pot depune proiecte instituții și organizații precum Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și agențiile județene, autorități publice locale, asociații și organizații, organizații de tineret, furnizori de servicii sociale, centre de formare, fundații pentru tineret, precum și parteneriate între aceste entități. Activitățile și criteriile de eligibilitate sunt detaliate în Ghidul Solicitantului.
Depunerea proiectelor este deschisă în perioada 26 februarie 2026, ora 16:00 – 26 mai 2026, ora 16:00. Solicitanții și partenerii trebuie să asigure contribuția proprie minimă prevăzută în ghid și să suporte eventualele cheltuieli neeligibile necesare implementării proiectului.
Sursa: MIPE
