
Executivul a decis ca incepand cu luna noiembrie sa nu mai plateasca subventiile pentru constructia de locuinte prin credit ipotecar. Ajutorul financiar il vor primi doar cei care au depus cereri pana la aceasta data.
„Amanarea adoptarii ordonantei de urgenta ar avea consecinte negative asupra bugetului Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, neexistand la bugetul de stat suficiente surse de finantare a programului national privind sprijinirea construirii de locuinte proprietate personala, in contextul economic actual. In situatia in care programul ar continua sa se deruleze, statul va trebui sa-si onoreze obligatiile, conform prevederilor legale, prin neindeplinirea acestora riscand actiuni in instanta din partea beneficiarilor care nu isi vor primi subventiile”, se precizeaza in documentul guvernamental.