Cu peste 20 de ani in urma „Scanteia Tineretului” publica un gen de ancheta care pastrand proportiile si contextul merita sa fie reamintita.
Intr-un parculet vizitat seara si de tineri, acestia pentru a se simti „confortabil” au spart lampadarele. Cum gestul s-a repetat organele de ordine au depistat pe „glumeti”. Dupa identificare au mers la locurile de munca ale parintilor si le-au relatat povestea.
Faza I: le-au relatat cum niste tineri nu prea grijulii cu bunurile publice au spart lampadarele din parc. I-au intrebat ce parere au despre acest gest. Raspunsul a fost de bun simt: tinerii respectivi sunt niste huligani si trebuie aspru pedepsiti.
Faza II: reporterii le-au spus atunci ca unul din huligani e copilul lor. Imediat parintele foarte sever, cand huliganul nu a fost identificat a schimbat tonul. A inceput sa explice ca de fapt copilul dumnealui e un copil bun, ca uneori poate avea o iesire, dar nu e ceva caracteristic. A cerut clementa.
Care este situatia hotiei in Romania si care este atitudinea generala, publica fata de ea?
Auzim, vedem si citim atitudini severe exprimate cand este vorba de altii. Dar, fura conductorul de tren, „nasul”, care nu elibereaza corect bilete, fura soferul de autobuz, care la fel baga banii de la calatori in buzunarul propriu, fura taxatorul de piata, fura mecanicul de locomotiva (motorina din rezervor), fura soferii (motorina si benzina din rezervoare), fura padurarul (lemnul pe care e pus sa-l pazeasca), fura paznicul de balta (pestele pe care e pus sa-l pazeasca), fura lucratorul din intreprinderi (ce se gaseste functie de profil), fura trecatorul (porumb din lan, struguri din vii, fructe din livezile pe linga care trec) etc. Lista e nesfirsita.
Puteti fi siguri ca daca-i prezinti un caz de hotie va fi indignat. Daca-i prezinti propriul caz de furt va explica precum Pristanda acum peste 150 de ani: ca „famelia e mare, ca renumeratia de la buget e mica si ca daca mai ciupeste…”
Desigur lucrurile ar putea sa se indrepte daca ar exista modele de corectitudine si modele de pedepsire exemplara a hotilor oricine ar fi ei, oricat de suspusi.
Ce sa inteleaga un simplu salariat care este sanctionat la salariu pentru absenta sau intirziere cind vede, de pilda, parlamentari platiti regeste la nivelul Romaniei, care lipsesc, dorm, care deconteaza cheltuieli nereale, care folosesc in interes personal automobilul si telefonul institutiei si care elaboreaza legi in propriul folos? Printre altele ca
parlamentarii si, in general, demnitarii sa nu poata fi pedepsiti pentru delicte grave.
Nu exista popoare cinstite si popoare de hoti. Exista state in care legea se aplica si altele in care e pedepsit doar anecdoticul „acar Paun”.
Ce-i de facut?
Desigur insanatosirea nu se va produce peste noapte.
Pasii de facut trebuie sa inceapa de la cei 7 ani de acasa, sa continue cu scoala (de aceea frauda din scoli, de la examene este periculoasa) si in societate. Pazitorii legii trebuie sa fie integri.
As atrage atentia ca in tarile civilizate pedepsele s-au aplicat in general tuturor, continuu, ca cei care aplica legea de la politist la judecatori sunt de regula integri. Regula occidentala ca orice venit trebuie sa fie clar justificat, altfel face obiect al completei confiscari este o regula destul de convingatoare. Cine este dovedit ca obtine venituri ilicite este indepartat de la functiile in care ar putea sa abuzeze.
Se stie si la noi anecdota ca occidentalul se teme de doua lucruri: de moarte si de fisc.
Cand cei care calca stramb vor fi pedepsiti si rusinati public, cand cinstea nu va mai fi considerata dovada de naivitate, daca nu direct de prostie, vom putea spune ca sintem pe drumul cel bun.
„Grajdul nostru al lui Augias” din mitul grecesc are mult gunoi de debarasat. E sarcina prioritara a romanilor pe drumul spre civilizatie.
SPECTATOR
