
Consiliul Local Busteni este preocupat de dezvoltarea turismului. In acest sens a depus la Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia trei proiecte pentru obtinerea de fonduri post aderare, printre care, cel mai important este intitulat „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism”.
Proiectul are o valoare de peste patru milioane de euro, peste 95% din totalul sumei reprezentand fonduri europene. Un alt proiect prin care se doreste dezvoltarea turismului poarta denumirea de „Serbari la poarta Bucegilor”, prin care se doreste organizarea unei expozitii cu vanzare a produselor traditionale in cadrul manifestarilor culturale organizate in localitate.
Consiliul Local din Busteni este interesat si de restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, depunand un proiect si in acest sens, cu o valoare totala de peste 600.000 de euro.
Toate cele trei proiecte se afla, in prezent, in curs de evaluare la Agentia de Dezvoltare Regionala Sud Muntenia. Valoarea totala a acestora este de aproximativ cinci milioane de euro.