
Primarii din judetul Ialomita au raspuns in numar redus unei initiative a Institutiei Prefectului de a se intalni in cadrul unui atelier de lucru pentru a discuta despre perfectionarea tehnicilor de dezvoltare locala, desi modalitatile de accesare a fondurilor europene ar trebui sa reprezinte o prioritate.
Tema intalnirilor organizate de Institutia Prefectului in anumite zone ale judetului nu a reusit sa mobilizeze edilii localitatilor, astfel ca procentul de participare a fost unul scazut, de aproximativ 44%.
Cei mai putin interesati au fost primarii localitatilor arondate zonei Slobozia – Fetesti, unde procentul de participare la atelierul de lucru nu a depasit 33 la suta. Un procent de participare sensibil mai mare s-a inregistrat in cadrul intalnirilor cu primarii localitatilor din zona Amara – Cazanesti (52%) si cu cei din zona Urziceni (45%).
Potrivit purtatorului de cuvant al Cancelariei Prefectului Ialomita, Rodica Boanca, in cadrul atelierului de lucru pentru alesii locali au fost abordate subiecte legate de importanta strategiilor de dezvoltare locala, documente obligatorii pentru accesarea fondurilor nerambursabile, precum si despre modul in care vor fi depuse si implementate proiectele, probleme legate de aspectele financiare, monitorizare si evaluare.
De asemenea, au fost prezentate riscurile si neregulile constatate in perioada implementarii fondurilor europene din perioada de preaderare si greselile frecvente inregistrate pana acum la depunerea cererilor de finantare de catre beneficiari la organismele intermediare.
Problemele identificate la nivelul localitatilor din judetul Ialomita au fost legate de infrastructura, lipsa personalului specializat in cadrul primariilor, a fondurilor necesare motivarii si stimularii acestora, necunoasterea de catre autoritatile publice locale a tuturor oportunitatilor de finantare, documentatiile incomplete intocmite de firmele de consultanta, lipsa initiativei locale si a parteneriatului, dar si absenta investitorilor straini sau romani.
Actiunea, care a avut drept scop „perfectionarea tehnicilor de lucru in vederea elaborarii strategiilor de dezvoltare locala, a coordonarii si planificarii din cadrul administratiei publice locale din judetul Ialomita”, a facut parte din strategia de promovare a programelor comunitare pentru perioada 2007-2013 si din planul de actiuni post-aderare pentru anul 2008 al Institutiei Prefectului din judetul Ialomita.