A treia intalnire a Comitetului de Monitorizare a Fondului European pentru Pescuit

Comitetul de Monitorizare este format din reprezentanti ai Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, ai Autoritatii de Management (Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura, ai Autoritatii de Audit (Autoritatea de Audit de pe langa Curtea de Conturi), ai Autoritatii de Certificare (Directia pentru coordonarea agentiilor de plati), a ministerelor implicate in realizarea obiectivelor Programului Operational pentru Pescuit.

De asemenea sunt reprezentate in Comitet organizatiile non-guvernamentale, universitatile de profil, institutele de cercetare, organizatiile ale producatorilor.

Din partea Comisiei Europene – DG MARE au participat Antonio Gutierez – Gonzalez (Principal Administrator) si Elisabeta Metaxa (desk-officer).

Intalnirea a fost deschisa de presedintele Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, domnul Valentin Buksz, care a multumit conducerii anterioare si personalului Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura pentru eforturile facute in ultima perioada pentru recuperarea intarzierilor in lansarea Programului Operational pentru Pescuit.

Intalnirea a continuat cu prezentarea membrilor Comitetului, cu prezentarea si aprobarea agendei reuniunii si a minutei celei de-a doua reuniuni a Comitetului de Monitorizare din mai 2008.

S-au luat apoi in discutie si aprobat Raportul anual de implementare a Programului Operational pentru Pescuit pentru anul 2008, facandu-se apoi o informare referitoare la stadiul actual al implementarii Programului.

Reprezentantul Autoritatii de Audit a facut o prezentare pe scurt a misiunii de audit aferenta Programului Operational pentru Pescuit desfasurata in perioada septembrie – decembrie 2008 si a punctat deficientele semnalate.

Sursa: Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *