Cetatea Neamtului risca sa ramana fara finantare

Lucrarile de reabilitare a Cetatii Neamtului sunt in urma cu trei luni fata de graficul initial, motiv pentru care exista riscul ca autoritatile judetene sa piarda finantarea de 2,5 milioane de euro din fonduri europene.

„Am avut o intalnire cu proiectantul si executantul lucrarii, firma Iasicon, pentru ca deja sunt cam cu trei luni in urma. Riscam sa pierdem finantarea PHARE si nu ne permitem acest lucru, pentru ca e vorba de o suma imensa”, spune Dumitru Badea, presedintele Consiliului Judetean Neamt. Potrivit proiectului, reabilitarea Cetatii trebuie facuta in 18 luni, iar lucrarile au inceput anul trecut si trebuie finalizate in septembrie.

„Or fi intarzieri, daca asa spun cei de la Consiliul Judetean Neamt. Nu am ce spune despre acest aspect. Doar ca la termenul prevazut lucrarea va fi predata beneficiarului”, sustine Titel Simescu, directorul societatii Iasicon. Obiectivul proiectului de la Targu-Neamt este intrarea Cetatii in circuitul turistic international, mai ales ca in zona se afla numeroase manastiri. In plus, se vor efectua lucrari de modernizare a caii de acces catre fortificatie, vor fi amenajate trei parcari, Cetatea va fi iluminata si vor fi construite noi cladiri.

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top