Protocol de colaborare in domeniul dezvoltarii regionale, lucrarilor publice si locuintelor intre Romania si Bulgaria

cooperare, Romania, Bulgaria

Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely, a semnat, la Sofia, impreuna cu omologul sau bulgar, Asen Gagauzov, Protocolul de colaborare in domeniul dezvoltarii regionale, lucrarilor publice si locuintelor si Declaratia comuna privind cooperarea pentru dezvoltarea teritoriala durabila a bazinului Dunarii.

Protocolul contribuie la intarirea colaborarii si a schimbului de experienta dintre cele doua state, in vederea implementarii si dezvoltarii de proiecte comune in domeniul dezvoltarii regionale, cu prioritate in zona dunareana, a lucrarilor publice si locuintelor.

Partile au stabilit sa se intalneasca cel putin o data pe an, alternativ pe teritoriul Romaniei, respectiv Bulgariei, in cadrul unei comisii mixte, pentru a analiza indeplinirea prevederilor protocolului si pentru elaborarea programelor anuale de actiuni comune care sa puna in practica aceste prevederi. Prima sesiune comuna a comisiei mixte urmeaza sa aiba loc in cel mai scurt timp posibil.

Declaratia comuna de cooperare pentru dezvoltarea teritoriala durabila a bazinului Dunarii, initiata de Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely, stipuleaza intentia celor doua state de a intensifica cooperarea interinstitutionala in vederea elaborarii si promovarii unui program operational de cooperare teritoriala europeana, focalizat pe bazinul Dunarii, pentru perioada de programare 2014-2020, cu scopul atragerii fondurilor comunitare pentru expansiunea economica, sociala si turistica a acestei zone.

„Este important ca documentele semnate astazi sa nu ramana niste hartii fara viata. Colaborarea dintre Romania si Bulgaria in problematica bazinului Dunarii este vitala, intrucat fluviul traverseaza o distanta considerabila pe teritoriul acestor state. Romania a semnat o astfel de declaratie comuna si cu Ungaria. Pana in 2011, atunci cand Ungaria va prelua Presedintia Comisiei Europene, trebuie sa avem pregatita o strategie pentru problematica Dunarii, astfel incat Programul Operational pentru Baziunul Dunarii sa poata deveni functional incepand cu 2014”, a declarat ministrul Laszlo Borbely.

In cadrul intalnirii de la Sofia, cei doi ministri au avut discutii bilaterale cu privire la Programul operational de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013, Programul Operational Comun de Cooperare in bazinul Marii Negre, Programele de Cooperare Transnationala si Interregionala (Programul de cooperare transnationala Sud-Estul Europei, Programul de cooperare interregionala INTERREG IV C si Programul pentru reteaua de dezvoltare urbana URBACT II) si la Gruparile Europene de Cooperare Teritoriala.

Referitor la Programul Operational Comun de Cooperare in bazinul Marii Negre, partea romana a subliniat importanta infiintarii Euroregiunii Marea Neagra si potentialul pe care aceasta asociatie il poate juca in viitor, ca platforma pentru intarirea cooperarii dintre autoritatile locale si regionale din bazinul Marii Negre.

Referitor la Programul operational de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013, ministul Laszlo Borbely a discutat cu omologul sau bulgar despre urgentarea adoptarii Memorandumului de intelegere si stabilirea surselor de acordare a avansurilor pentru beneficiari.

Pentru acest program, au fost depuse pana la aceasta data, 51 de propuneri de proiecte in cadrul primei licitatii de proiecte, lansata in data de 8 iulie 2008 si avand ca termen de depunere 30 septembrie 2008.

Dintre proiectele depuse, 5 sunt in domeniul accesibilitatii, 10 in domeniul mediului si 36 in domeniul dezvoltarii economice si sociale. Optsprezece (18) parteneri lider de proiect sunt romani, iar treizeci si trei (33) bulgari.

Majoritatea proiectelor au fost depuse in cadrul axei prioritare Dezvoltare Economica si Sociala, domeniile majore de interventie “Sprijinirea cooperarii transfrontaliere in mediul de afaceri si promovarea unei imagini si identitati regionale” si „People to People”.

In data de 30 septembrie 2008 a fost lansat un nou apel pentru care proiectele pot fi depuse continuu, iar evaluarea se face trimestrial, incepand cu 31 ianuarie 2009.

Programul operational de cooperare transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 a fost aprobat de Comisia Europeana in data de 18 decembrie 2007 si are un buget total de 262 milioane Euro.

Sursa: Ministerul Dezvoltarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *