Platforma europeana de consiliere in materie de investitii, BERD si Uniunea Europeana lanseaza un program pentru intreprinderile mici si mijlocii din Romania, Bulgaria si Grecia prin care sa le ofere acces la consultanti locali si internationali, care sa le ajute sa isi dezvolte afacerile. Din Romania vor fi selectate 100 de IMM-uri. Ce conditii trebuie sa indeplineasca.
Programul isi propune sa sprijine cel putin 240 de IMM-uri din Romania, Bulgaria si Grecia pe parcursul a trei ani, oferindu-le acces la consultanta de afaceri personalizata.
Serviciile oferite vor permite acestor intreprinderi sa aiba acces la consultanta locala si internationala pentru a-si imbunatati competitivitatea si a-si dezvolta afacerea. Programul este sustinut de Platforma europeana de consiliere in materie de investitii, prin finantare de la Uniunea Europeana si co-finantare din partea BERD.
In Romania, peste 100 de companii locale vor beneficia direct de acest program, care ofera expertiza intr-o gama larga de domenii, precum strategie, promovare pentru export, management financiar, eficienta energetica, marketing si altele.
Companiile eligibile pentru acest program sunt:
- cele cu o cifra de afaceri mai mica de 50 de milioane de euro,
- cu mai putin de 250 de angajati si capital majoritar local
Primul pas in cadrul colaborarii cu BERD consta in evaluarea nevoilor de afaceri ale companiilor interesate si in identificarea oportunitatilor de crestere. Ulterior, BERD va pune compania in legatura cu un consultant specializat sau un expert international care ii poate oferi exact expertiza de care are nevoie.
In acelasi timp, programul pune la dispozitia intreprinderilor si consultantilor oportunitati de pregatire si de formare prin care pot dobandi abilitatile necesare pentru dezvoltarea afacerii.
Planul de investitii pentru Europa, cunoscut si sub denumirea de „Planul Juncker”. Este axat pe stimularea investitiilor pentru crearea de noi locuri de munca si pentru crestere economica, printr-o utilizare mai inteligenta a resurselor financiare noi si existente, inlaturand obstacolele din calea investitiilor si asigurand mai multa vizibilitate si asistenta tehnica pentru proiectele de investitii.
Fondul european pentru investitii strategice (FEIS) este pilonul principal al Planului Juncker. El ofera garantii pentru acoperirea primei pierderi, ceea ce ii permite Bancii Europene de Investitii (BEI) sa investeasca in mai multe proiecte cu grad de risc ridicat. FEIS a ajuns deja la rezultate concrete.
Pana in octombrie 2017 s-au inregistrat proiecte si acorduri aprobate pentru finantare prin FEIS care se asteapta sa mobilizeze investitii totale de circa 241 miliarde euro si sa sprijine pana la 462.000 IMM-uri in toate cele 28 de state membre.
Platforma europeana de consiliere in materie de investitii (Platforma) face parte din Planul de investitii pentru Europa, o initiativa a Comisiei Europene si a Bancii Europe de Investitii care urmareste dezvoltarea investitiilor in proiecte strategice din Europa pentru a asigura accesul economiei reale la finantare.
BEI este o institutia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene.
Sursa: Startupcafe